|
GALERIE FOTO /VIDEO Actori, Solisti vocali, Invitati, Balet, Evenimente, Istoric «-» ACTORI_Teatrul de Revista `CONSTANTIN TANASE`, Premii, Distinctii, Trofee, Diplome «-» Absolute Value PREMII DISTINCTII DIPLOME de ONOARE, TROFEE obtinute de Teatrul de Revista `CONSTANTIN TANASE` «-» Actori_Actori_cupluri celebre Stela Popescu a primit o stea pe Walk of Fame din Bucuresti (Mediafax 14 DEC. 2011) La multi ani pentru ziua artistei din 21 DEC!
Actrita Stela Popescu a declarat miercuri, când a primit o stea pe Aleea Celebritătilor - Walk of Fame din Capitală, că scoala de teatru românească a creat valori care si-ar găsi locul si pe Broadway, unde se află un alt renumit bulevard al celebritătilor. Stela Popescu a spus că scoala de teatru românească este `printre primele trei din lume`. Printre cele câteva zeci de persoane care au venit la ceremonia din Piata Timpului din Capitală s-au numărat actorii Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate si George Mihăită. George Ivascu, directorul teatrului Metropolis, unul dintre initiatorii proiectului Walk of Fame, a declarat că ziua în care Stelei Popescu îi este dedicată o stea este sărbătoarea Sfântului Filimon, protectorul actorilor. La rândul său, Alexandru Arsinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu si directorul Teatrului de Revistă `Constantin Tănase`, a spus că actrita `a fost condamnată să ajungă o stea de când s-a născut`, descriind-o pe aceasta ca fiind `o stea a teatrului românesc, a teatrului de revistă românesc`. Stela Popescu a multumit tuturor celor care au influentat-o ca om si ca artistă, începând cu familia ei până la profesori si la teatrele în care a lucrat. `Ti se dă sentimentul că nu ai trăit degeaba (...) că ai dăruit ce ti-a fost dăruit tie`, a spus Stela Popescu despre evenimentul de miercuri. `Vreau să trăiesc până la 120 de ani... ai dumneavoastră`, a adăugat ea, înainte să dezvelească steaua care i-a fost dedicată. Înainte de finalul evenimentului, cele câteva zeci de persoane adunate în Piata Timpului i-au cântat actritei `La multi ani`. Stela Popescu se alătură, începând de miercuri, altor mari personalităti ale teatrului si filmului românesti care au primit o stea pe Aleea Celebritătilor: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu Matei si Mircea Albulescu. Proiectul cultural `Walk of Fame` este initiat de Teatrul Metropolis si magazinul Cocor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucuresti. De peste o jumătate de secol, Stela Popescu este una dintre cele mai iubite si celebre actrite de teatru si film din România. Doamna Teatrului de Revistă `Constantin Tănase` din Capitală este renumită mai ales pentru cuplete celebre pe care le-a făcut de-a lungul anilor alături de nume mari ale scenei românesti, precum Stefan Bănică si Alexandru Arsinel. Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, în Bălti, Basarabia. În 1953, a sustinut examenul de admitere la facultate si a fost repartizată la Facultatea de Limbă Rusă `Maxim Gorki`, la care a renuntat după un an si jumătate. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică, iar în paralel a continuat să sustină spectacole de teatru. La sfârsitul facultătii, a fost repartizată la Teatrul din Brasov, iar în perioada 1963 - 1969 a jucat în spectacole la Teatrul de Revistă `Constantin Tănase`, ulterior cunoscuta actrită angajându-se la Teatrul de Comedie si continuând colaborarea cu Radioul Public. În paralel, a avut o colaborare cu Revista Românească, sub coordonarea lui Mihai Maximilian, cu care Stela Popescu s-a căsătorit în 1969, după divortul de Dan Puican. La Teatrul de Comedie, Stela Popescu a jucat între anii 1969 până în 1993, când a revenit la Teatrul de Revistă `Constantin Tănase`, unde colaborează si în prezent. Printre piesele în care a jucat Stela Popescu la cele două teatre se numără `Omul care a văzut moartea`, `Mama Boema`, `Boema, slăbiciunea mea`. De asemenea, actrita a jucat 18 ani în `Presul`, 12 ani în `Petitoarea` si 10 ani în `Plicul`. Totodată, ea a lucrat de-a lungul anilor cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. Între anii 1971-1979 a făcut un cuplul memorabil cu Stefan Bănică. În 1979, Stela Popescu a început colaborarea cu Alexandru Arsinel, cei doi formând cel mai longeviv cuplu umoristic din România. Pe de altă parte, Stela Popescu are o activitate intensă si în cinematografie, domeniu în care a debutat în 1958, în pelicula `Alo? Ati gresit numărul`. De-a lungul timpului, cunoscuta actrită a jucat în peste 25 de filme, printre care `Nea Mărin miliardar`, `Pe malul stâng al Dunării albastre`, `În fiecare zi mi-e dor de tine` etc. Cariera Stelei Popescu s-a îmbinat în mod fericit si cu televiziunea. De la jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoare a unor emisiuni TV pentru femei, difuzate pe mai multe posturi TV. Totodată, Stela Popescu a jucat în numeroase productii de televiziune, printre care `Cuscrele`, `Râzboiul sexelor`, `Regina`, `Aniela`, `Iubire si onoare`. În vara acestui an, Stela Popescu a jucat si pe Broadway, la New York, în spectacolul `O noapte furtunoasă`, al Operei Comice pentru Copii din Bucuresti. Pentru activitatea sa, Stela Popescu a primit numeroase premii si distinctii. La gala Festivalului Comediei Românesti - festCO 2011 (editia a IX-a), Stela Popescu a fost recompensată cu premiul de excelentă. (Imagini: Razvan Lupica/Mediafax Foto) www.mediafax.ro /cultura media/ stela popescu a primit o stea pe walk of fame din bucuresti
Acorda pentru Actori_Actori_cupluri Celebre Stela Popescu A Primit O Stea Pe Walk Of Fame Din Bucuresti (Mediafax 14 DEC. 2011) La Multi Ani Pentru Ziua Artistei Din 21 DEC! cate puncte crezi ca merita in opinia ta!
|
|
|
||||||||||||||||||||
| © TeatrulTanase.ro 2008 - 2012
|