(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 



STIRI DIVERSE MEDIA
 11.09.2019 - Lectii de leadership de la Constantin Tanase Revista Cariere.ro
 12.07.2019 - Incepe Stagiunea Estivala a Teatrului de Revista `Constantin Tanase`, proiect sustinut de Catena
 10.06.2019 - Si iata c-au trecut 80 de ani - Spectacol Aniversar Alexandru Arsinel
 04.06.2019 - Maestrul Alexandru Arsinel implineste azi 80 de ani. Articole si emisiuni dedicate artistului apreciat de generatii de romani!
 01.06.2019 - Alexandru_Lulescu ,nascut de Ziua Copilului, cel mai longeviv umorist, a fost sarbatorit, de colegii lui, la Teatrul de Revista
 27.03.2019 - Actorii din lumea intreaga sarbatoresc Ziua Mondiala a Teatrului! La Multi Ani tuturor iubitorilor de Teatru si slujitorilor acestuia!
 02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


TRCT CENTRUL DE PRESA
Nume Pct
1.Teatrul de Revista `C.Tanase` pe harta Festivalului B-FIT IN THE STREET  
2.Alexandru_Arsinel `Si iata c-au trecut 80 de ani`Spectacol aniversar FOTO  
3.TEATRUL de REVISTA `C-tin Tanase` Bucuresti va invita la NOAPTEA MUZEELOR 2019  
4.Ziua_Mondiala a Teatrului, initiativa Institutului International de Teatru din 1961  
5.Campania Nationala Uniter `Artistii pentru artisti` Spectacole si Ambasadori  
6.Gala SENIORILOR de 5 STELE, eveniment CSMB 2019 la Teatrul `C.Tanase`  
7.Teatrul de Revista `C-tin. Tanase` in Presa 2015-2018  
8.TRCT PREMII, DISTINCTII, DIPLOME  
9.TRCT Cronici, Recomandari, Testimoniale, Recenzii  
10.GALERIE VIDEO SPECTACOLE  
11.GALERIE FOTO SPECTACOLE  
12.ISTORIC ARHIVA DE AUR  
13.TRCT PARTENERI ce sustin activitatea Teatrului  
14.Alexandru_Arsinel Articole in Presa 2013-2019  
..continua..


Contact Webmaster
     


Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator  

Cristina_Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011.Media


Bilete spectacole

Reddit
Digg It
Tumblr

CRISTINA STAMATE: "Fratele meu cel mare a fost un «înger-om» pentru mine!"

REP.: Care este starea de spirit în care vă găsesc?
Cristina Stamate: Sunt în permanenţă contracronometru. Aşa sunt de când mă ştiu. Am venit acum la Teatrul Constantin Tănase să joc în piesa “Arca lui Nae şi Vasile”, am scurtat pantalonii, m-am dus la un coleg specializat în IT să îl intreb dacă sistemul de operare Macintosh e atât de potrivnic Windows-ului. Mă interesează tot ce este nou.

REP.: Aţi spus cu diverse ocazii că „oamenii-îngeri“ v-au îndrumat către o carieră artistică.
Cristina Stamate: Cred că toţi oamenii au „oameni-îngeri“ pe firul vieţii. Te întreb, deşi eşti tânăr, cum ai ajuns jurnalist?

REP.: M-a ghidat şi pe mine un “înger”, doamna Diana Vidan, diriginta mea, profesoară de limba română.
Cristina Stamate: Acesta este răspunsul. Adevărat. Aceşti oameni au fost foarte importanţi pentru mine în drumul vieţii mele. Unii ar fi modelele, cei la care te uiţi şi ţi-ai dori să fii, dar sunt alţii decisivi în viaţă şi îţi hotărăsc devenirea printr-o facilitare a unei situaţii. Parcă te-ar veghea. Am citit cândva o legendă minunată şi mă fascina foarte tare, apoi încetul cu încetul am crezut că este adevărată.

REP.: Care este această legendă?
Cristina Stamate: Cea legată de îngerul păzitor al fiecăruia. Indiferent de faptul că nu-ţi dai seama că există, intervine prin tot felul de lucruri, moment în care îşi face simţită prezenţa. Nu este întâmplător atunci când cineva îţi vorbeşte despre îngeri. Când te opreşti în faţa unei vitrine şi priveşti o statuetă care îţi place şi reprezintă un înger înseamnă că el îţi dă de ştire că este acolo şi te apără. Atunci când vezi un film cu un înger el îţi comunică ceva. Diriginta ta, Diana, care te-a apreciat, a crezut în drumul tău, este un “înger”.

REP.: Pot sa confirm, aşa este. Cine sunt aceşti îngeri pentru dumneavoastră?
Cristina Stamate: Prima vecină a mamei, o persoană absolut minunată, a zis că e păcat ca un aşa talent ca al meu să se stingă, ea mă vedea că dansam prin curte, recitam şi atunci s-a dus şi m-a înscris la cursurile de balet. Am intrat, am făcut nişte ani de balet şi aşa s-au înşirat toate cele. Cred că mi s-a indus din afară să aleg această meserie. Mama mea avea trei copii, nu ar fi avut timp să facă asta pentru mine. Poate de acolo s-a dezvoltat înclinaţia către arte, în general. Mama mea m-a lăsat. Fiind cea mai mică şi singura fată, aveam doi fraţi mai mari, unul cu cinci iar celalalt cu zece ani, mama vroia să fiu graţioasă, armonioasă, elegantă. Nu avea cum să ştie că o sa aleg meseria asta, calea actoriei şi că o să fac asta toată viaţa.

REP.: Cât de mult au contat “oamenii îngeri”, să îi numim “de sânge”, adică fraţii dumneavoastă mai mari, “îngerii-fraţi”?
Cristina Stamate: Mă bucur că ai întrebat asta, chiar nu am mai spus niciodată lucrul ăsta. Fratele meu cel mare a fost un “înger-om” pentru mine, fratele cel mijlociu, care din păcate nu mai este, semăna foarte tare cu mine, aşa că ne certam foarte tare. Fratele meu cel mare a fost chiar îngerul meu păzitor. El mi-a făcut prima bibliotecă, de mic copil. El îmi cumpăra cărţi, toate cărţile de poveşti, îmi făcea biblioteca de basme. Când a văzut că am o înclinaţie către limbi străine şi uşurinţa de a învăţa, fratele meu a început să-mi cumpere cărţi în limba engleză. Tu m-ai făcut să mă gândesc la asta şi îţi mulţumesc. Până acum m-am gândit la aceşti “îngeri” printre cei din afara familiei.

REP.: Cum îi chemau pe fraţii dumneavoastră?
Cristina Stamate: Pe cel mare îl cheamă Gheorghe, dar toata viaţa i s-a spus Valentin. Valentin Stamate. Eu mi-am păstrat dintotdeauna numele de domnişoară. Iar pe cel mijlociu îl chema Alexandru.

REP.: Care au fost momentele în care aţi făcut cunoştinţă cu teatrul?
Cristina Stamate: Fratele meu cel mare este pasionat de teatru. În mod exceptiv, peste o limită firească, pentru că, de când eram copil, adică de la şase ani, fiindcă mama m-a dat la şcoală de la acea vârstă, nu era obligatoriu, am văzut toate spectacolele de teatru din Bucureşti. Fratele mijlociu a făcut figuraţie la Operă. El a fost medic dar a făcut figuraţie şi a cântat. Fratele meu cel mare iubea atât de mult teatrul încât în loc să iasă cu o fată, era cu zece ani mai mare ca mine, mă lua pe mine la Operă. Aşadar, intram la Operă pe uşa din spate, fără bilet evident. Aşa l-am văzut pe Gabriel Popescu, Alexandru Frâncescu, toţi balerinii şi balerinele de excepţie. Îmi făcea şi mie un locşor şi vedeam toate spectacolele de balet. Am avut noroc, cei mai importanţi îngeri au fost fraţii mei, cel mare mai mult, cel mijlociu era mai independent.

REP.: Cu mama dumneavoastră cum v-aţi înteles?
Cristina Stamate: Mama spunea că am fost îngrozitoare când eram mică, că am făcut-o de râs peste tot cu încăpăţânarea şi personalitatea mea. Ea era mama şi trebuia să facă ce spun eu că altminteri nu mă mişcam de acolo, sfidam, tăceam, făceam numai ce voiam eu. Şi sigur că celelalte persoane mature o sancţionau pe ea pentru proasta educaţie. Dar nu am luat nici măcar o palmă în viaţa mea. De când mă ştiu, pe mine nu m-a interesat decât aici şi acum. Mâine, mai văd eu. Semăn cu tatăl meu, care era Vărsător ca şi mine. Îmi trăiesc viaţa ca o artificie, nu ca o lumânare. Nu încet şi calculat, ci cu scântei şi zgomot. Dar artificiile au şi ele rostul lor. Mama mea era opusul meu. Gândea si acţiona cu paşi mărunţi. Ne-a clădit pe fiecare dintre noi. Ea era echilibrul în familie.

REP.: Dumneai şi-a dorit să intraţi la Facultatea de Teatru?
Cristina Stamate: Mama ne-a lăsat pe fiecare dintre copiii ei să-şi urmeze calea. Nu a intervenit, nu ne-a impus nimic la acest capitol. Mama se ruga însă să nu intru la Teatru. Pe atunci se considera că Facultatea de Teatru este o şcoală de paraşute. Un om serios trebuia să facă o şcoală serioasă, nu… Nici mama, nici tata nu ştiau unde sunt cele trei facultăţi pe care le urmau cei trei copii ai lor. Noi ne-am înscris singuri, ne-au lăsat toată libertatea de alegere. Toţi trei am avut burse, eram studenţi foarte buni.

REP.: V-aţi descurcat numai cu banii dinbursă?
Cristina Stamate: Bani de îmbrăcăminte şi de mâncare ne dădeau parinţii. Cu banii din bursă îmi luam ultimile parfumuri franţuzeşti, calculam totul cu mare atenţie, erau banii proprii. Niciodată nu ne-au cerut bani pentru că ar fi avut greutăţi.

REP.: V-aţi dorit de la bun început să deveniţi actriţă?
Cristina Stamate: Teatrul a fost indus de cei din jurul meu. Nu ştiu dacă asta mi-aş fi dorit eu, dacă nu mi se insufla din copilărie. Am scris la un moment dat în cartea mea, „Femeia Hopa Mitică", de „oameni-îngeri", de care îţi spuneam şi mai devreme, care îţi apar pe drumul vieţii şi îţi schimbă devenirea, starea, norocul. Această vecină a fost unul dintre ei pentru mine. Şi cred că un alt „om-înger" al devenirii mele a fost profesorul meu de Teatru, Alexandru Finţi. În primul an de Teatru, am vrut să mă las, am vrut să trec la Filologie. Asta pentru că profesoara de la materia de Vorbire Scenică mi-a spus că n-am voce de Teatru şi că nu o să fac niciodată Teatru cu o voce ca a mea.

REP.: Şi aţi crezut-o?
Cristina Stamate: Da, eu am crezut-o. Inocenţa începutului m-a făcut să cred că doamna respectivă avea dreptate. Ea era profesoară de Vorbire Scenică, era crainică la radio, avea o voce din aceea specială şi mi-am zis că nu are de ce să mă mintă, eu nu voi face niciodată Teatru.

REP.: Ce-aţi făcut?
Cristina Stamate: M-am dus la profesorul meu, Alexandru Finţi, şi i-am zis că mă transfer la Filologie. M-a întrebat de ce, i-am spus şi atunci profesorul, un „om-înger" de pe drumul vieţii mele, mi-a spus aşa: „Ascultă aici, Beligan are voce de teatru?". Am stat eu puţin, m-am gândit şi i-am zis că nu. Iar apoi, ca un mare pedagog ce era, a spus: „Un singur lucru rămâne de văzut, dacă tu ai talent, rămâne să transformi acest defect în calitate, iar oricine te aude să spună că eşti cutare". Iar acum, jur, de câte ori merg în piaţă, oamenii îmi zic: „Vai, doamnă, după voce v-am recunoscut".

REP.: Dar înainte de actorie, aţi avut un alt vis, să deveniţi avocat...
Cristina Stamate: Eu toată vara aceea mă pregătisem pentru Drept. Acolo vroiam să dau, acolo vroiam să intru. Gândeam că dacă nu intru la Drept, nu este nimic fiindcă o să dau la Teatru în acelaşi an. La Teatru, aveam colegi care picaseră ani la rând înainte să intre. Unul picase opt ani la rând. Şi mi s-a părut îngrozitor să-ţi strici destinul, opt ani din viaţă, în care putea să facă o altă facultate, o familie, să facă ceva. Şi cred că de-aia mi-am jurat că eu nu pierd nicio secundă. Examenul de la Teatru l-am avut cu două săptămâni înainte de cel de la Drept şi am intrat. Dar şi acum îmi pare rău că n-am făcut Dreptul. Eu aveam atunci acea inocenţă minunată, nu numai a vârstei dar şi a epocii.

REP.: Cum aţi descrie această inocenţă?
Cristina Stamate: În perioada în care am dat eu la facultate, pe structura mea şi pe educaţia primită, eram de o inocenţă vecină cu prostia. Credeam că lucrurile sunt foarte clare şi drepte, nu bănuiam că cineva poate să intre la facultate dacă nu a făcut bine, adică pe alte criterii. Atunci mi-am zis în inocenţa mea admirabilă şi ridicolă că dacă am talent, asta o să se vadă din prima. Astăzi, copii cresc altfel. Nu mai au claritate, idealuri, ei văd că se minte, se fură, se înşeală. Ei ştiu că banul face şi rezolvă aproape orice.

REP.: De ce Dreptul?
Cristina Stamate: Terminasem Liceul Sfântul Sava, eram elevă bună. Cred că aplecarea asta a venit din cotloanele uşor justiţiare ale personalităţii mele, poate din impulsuri de Ana Ipătescu, de luat drapelul şi de câştigat dreptatea, poate din generozitatea altruistă de a fi alături de cel în necaz, poate din trufia de a mă crede mai deşteaptă decât altul. A fost o perioadă în viaţa mea când am crezut că meseria ideală pentru mine ar fi fost avocat cu specializare în divorţuri, fără să am ceva cu bărbaţii. Mi se părea că e un conflict care are multe unghere şi ascunzişuri. Cred că meseria pe care am făcut-o a fost indusă şi cred că vocaţia, unde mă trăgea pe mine sfoara, era Dreptul.

REP.: De pe scena din sala de judecată, pe adevărata şi minunata scenă de teatru…
Cristina Stamate: Şi acum, dacă mă întreabă cineva ce mi-aş fi dorit să devin, spun că mi-aş fi dorit să fiu avocat.

REP.: Sunteţi un avocat al teatrului…
Eu ştiu?! Poate că da. Şi avocatul are o meserie de relaţie cu publicul. Este foarte aproape una de cealaltă, actoria cu dreptul.

REP.: Aţi regretat vreodată că aţi ales meseria de actor?
Cristina Stamate: De foarte multe ori. Nu cred că sunt făcută pentru meseria asta. Cu trufie aş putea spune că, în afară de talent, nu am nimic pentru meseria asta. În afară de talent, nicio trăsătură a construcţiei mele interioare nu este adaptată sau adaptabilă pentru meseria de actor. Mă refer la toate mijloacele prin care poţi să parvii în meseria asta, pe care mintea mea le ştie, dar persoana mea nu e în stare să facă ceea ce mintea spune. Nu am fost niciodată în stare nici să linguşesc ca să obţin ceva. Niciodată nu adun oameni la mesele mele de care m-aş putea folosi. Mi se pare un preţ prea mare, un preţ pe care demnitatea mea nu vrea să-l plătească.

REP.: Care au fost modelele dumneavoastră în teatru?
Cristina Stamate: Modelul meu naţional era o actriţă a teatrului Nottara, Liliana Tomescu, una din marile actriţe ale teatrului şi filmului românesc, distinsă cu premiul Uniter. Prin anii 60-70, prezenţa ei lăsa dâre de aur pe scenă. Actriţă extrem de talentată, de senzaţie.

REP.: Iar ca model internaţional?
Cristina Stamate: Ca model internaţional am avut-o pe Whoopi Goldberg, actriţă americană de comedie, cântăreaţă, compozitoare şi deţinătoare a Premiului Emmy.

REP.: Iar din punct de vedere muzical?
Cristina Stamate: O să fii surprins, dar îmi place Pink Floyd. Sunt iubitoare de rock, operă rock în special. Primeam de la un prieten, direct din America, discuri de vinil cu acest gen de muzică, pe care îl îndrăgesc.

REP.: Care sunt piesele de suflet în care aţi jucat?
Cristina Stamate: O piesă dragă inimii mele este o comedie muzicală, la care, din păcate, nici fotografii nu am, doar memoria şi muzica înregistrată. Piesa se numeşte “Doctore, sunt al dumneavoastră”, musical de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., coregrafia lui Cornel Patrichi. Erau două personaje, Arşinel şi cu mine, zece oameni în balet. Eroul principal în piesă era Arşinel, eu am jucat cele şapte femei ale vieţii lui. Toate… Mă schimbam într-un minut şi jumătate, intram pe scenă, îmi spuneam replicile, după care ieşeam de pe scenă şi reveneam pe altă uşa ca un alt personaj. Toate femeile vieţii lui, caractere complet diferite. Soţia, o papuşă care gătea bine, o doctoriţă care era mai nebună decât nebunii, o funcţionară zăpăcită, o călătoare orbită dintr-un tren, o actriţă de revistă pe care o întâlneşte la un sanatoriu, am interpretat toate femeile astea pe care le întâlneşte într-o bucăţică din viaţă. A fost o performanţă. Am cântat, am dansat cu baletul… Era înainte de ’89 şi, păcat, repet, că nu am nici măcar o fotografie. A fost o muncă grozavă.

REP.: Este greu să-i faci pe oameni să râdă?
Cristina Stamate: Este foarte greu să joci într-o comedie. Cu toţii ştim că e mult mai uşor să-i faci pe oameni să plângă. Nu e deloc uşor de făcut umor. Pentru asta, cei mai mari comici ai lumii sunt bărbaţii. Am o teorie proprie, care poate fi o mare prostie, ca tot ceea ce spun. Cred că femeile au un fel de cochetărie lăuntrică, recunoscută sau nu, şi cred că graniţa care trebuie trecută ca să poţi să faci comedie ca lumea implică să poţi trece peste graniţa simţului ridicolului. Iar femeile cred că se opresc întotdeauna din a se maimuţări într-atât, de a se urâţi, să fie atât de dizgraţioase numai pentru a smulge un zâmbet.

REP.: Cum este Cristina Stamate, cea din spatele scenei?
Cristina Stamate: O mare proastă... Un amic de-al meu, scriitor, avea o replică într-o piesă de teatru care spunea: „Of, Doamne, ce proaste sunt fetele deştepte". Cred că mă regăsesc acolo. Deşteptăciunea mea vine din şcoală şi din educaţie, dar construcţia interioară e mămăligoasă rău. Sunt o combinaţie de fată bună cu... nu ştiu. O prietenă cred că m-a descris mai bine. Ea a zis: „Tu, din gură, eşti intransigentă, dar cu faptele deloc". Nu sunt un model, nu-mi place de mine. Eu încerc să fiu pe gustul meu tot timpul şi nu-mi iese. Am pretenţii prea mari.

REP.: Cu cine semănaţi, cu mama sau cu tata?
Cristina Stamate: La fizionomie, cu mama, la temperament, cu tata. Tata era născut pe 6 februarie, eu sunt pe 8, aveam aceeaşi grupă de sânge. Abia când a murit tata, când avea mâinile pe piept, mi-am zis că eu cunosc mâinile alea şi mi-am dat seama că, de fapt, erau ale mele. Mersul, caracterul, toate sunt de la el. Mama era temeinică, tata era cum i se părea lui în ziua aia, şi eu sunt ca el.

REP.: Vă rog, descrieţi o întâmplare şocantă din viaţa de scenă a actriţei Cristina Stamate.
Cristina Stamate: Tatăl meu a murit la 54 de ani, cu două zile înainte de vizionarea la prima mea revistă în care am jucat. Avea bilete la acest spectacol şi nu a mai apucat să mă vadă jucând în această piesă. Se dădeau vizionări unde veneau cei de la primărie şi de la partid. Vizionau spectacolul să vadă dacă e bine. Am stabilit înmormântarea tatei în funcţie de această vizionare. Am pus pene, am pus mărgele, am jucat şi de acolo m-am dus să îl ingrop pe tata. În cazul unui asemenea eveniment, la un altfel de serviciu, te poţi învoi dar de la teatru, nu. Când a murit mama, a fost la fel. Atunci când a murit fratele meu, în străinătate, atunci când m-am întors cu celălalt frate, direct de la aeroport m-am dus la teatru, fiindcă aveam spectacol după-masă. Mulţi actori şi-au dus toate tristeţile, nu sunt o excepţie în acest caz. Poţi să fii bolnav, să treci printr-un divorţ, oamenii atunci când vin la spectacol nu ştiu toate lucrurile astea.

REP.: În urmă cu doi ani aţi scos cartea „Femeia Hopa Mitică”...
Cristina Stamate: O prietenă mi-a spus că eu scriu "elitist de cartier". Nu sunt scriitoare, eu am scris pur şi simplu. Categoria la care se înscrie ceea ce am pus eu acolo ar fi eseuri, dar n-am avut obrăznicia să le numesc aşa, că, atunci, cu Cioran ce mai fac?! Şi le-am zis: povestiri din lumea care mă-nconjoară. Cât despre titlu, pe vremuri era o jucărie Hopa Mitică, iar motto-ul ei era: „Hopa Mitică cade-n cap şi se ridică/ Nu se sparge, nu se strică", am zis că eu sunt aia.

REP.: Despre legea Socaciu ce părere aveţi?
Cristina Stamate: Este o propunere rea de-a dreptul şi am şi o explicaţie pentru asta. Cei din străinătate fac asta pentru că cei de acolo sunt analfabeţi, nu ştiu să citească, iar ei fac asta ca sa aibă spectatori. Pe noi ne-a pus pe şcoală Ceauşescu, ştim toţi să citim, deci nu e nevoie de asta. Dimpotrivă, nimeni nu o să-l poată dubla pe Dustin Hoffman sau pe Robert de Niro. Sunt de acord cu dublajele doar la desenele animate.

REP.: Cum staţi cu tehnologia?
Cristina Stamate: Primul calculator l-am avut acum 11 ani. Chiar dacă nu v-aţi aştepta, sunt pasionată de tot ce-i nou, sunt absolut sedusă, mă interesează totul, începând de la aparatura din bucătărie şi până la calculatoare. Am învăţat singură să butonez la calculator. Mie mi se pare seducătoare perioada prin care trecem, este atât de simplu să accesezi orice informaţie, de la scriitori celebri, la reţetele culinare. Anul ăsta am făcut un cozonac fabulos după o reţetă luată de pe internet, după ce mie nu-mi ieşeau deloc cozonacii.

REP.: Sunteţi artistă şi în bucătărie…
Cristina Stamate: Este un act de creaţie. Nu seamănă sarmalele făcute de mine cu sarmalele făcute de mama ta. Mă linişteşte şi mă relaxează atunci când gătesc. Este o chestiune de gramaj, ca la farmacie. Dulciuri nu mi-a plăcut să fac niciodată, ca să nu mă îngraş. Dar gătesc tot felul de alte lucruri. Nu ştiu de unde această pasiune. La început, când m-am măritat, nu ştiam să fac nici un ceai. Nici două ochiuri nu am fost în stare să fac.

REP.: Iar acum aveţi şi o carte de bucate...
Cristina Stamate: Da, este o carte de literatură gastronomică. Reţetele sunt scrise în cheie comică şi au titluri haioase, de genul „Văcuţa savantă" sau „Varza beţivă". „Varza beţivă" e o reţetă de varză alsaciană, care se face cu şampanie sau cu vin dulce. Este absolut senzaţională, de-aia i-au zis beţivă.

REP.: Aveţi şi o trupă de copii pe care-i învăţaţi actorie...
Cristina Stamate: Am nişte copii absolut minunaţi, toţi copiii sunt aşa. Îi învăţ mai mult decât actorie. Anul ăsta i-am dat şi un titlu companiei mele „Cri$ $tar", cu „$", ca la dolar. Motto-ul este „Cri$ $tar, mai ceva ca şcoala vieţii" şi cred că asta încerc să fac cu ei. Ne întâlnim o dată pe săptămână, facem spectacole, îi învăţ... să fie liberi. Dorinţa mea recunoscută este să îi învăţ “să zboare”, ca să folosesc o metaforă. Spun asta pentru că a venit o mămică de copil de la mine şi mi-a spus că eu îi învăţ pe copilaşi să “zboare”. Asta şi fac, le dau energia mea, îi însufleţesc. Îi învăţ să-şi valorifice toate calităţile pe care le au.

REP.: Ştiu că vă plac copiii, acum sunteţi dumneavoastră un înger pentru ei, aşa cum vă place să formulaţi.
Cristina Stamate: Îmi plac foarte tare şi faptul că nu am copii este regretul meu major. Un astrolog cu care m-am întâlnit la mai multe emisiuni şi care m-a auzit debitând platitudinea asta mi-a zis să nu regret pentru că aş fi avut de pătimit foarte mult. Şi mi-a mai zis că lucrul cu copiii este menirea mea. Poate că da. Am făcut asta timp de zece ani, înainte de 1990, am renunţat la un moment dat şi am reînceput acum.

REP.: Doriţi să le transmiteţi un mesaj cititorilor noştri?
Cristina Stamate: Cititorilor voştri, oricât ar fi ei de speciali, le-aş dori cât mai multe motive de zâmbet, să vină la Teatrul de Revistă Constantin Tanase şi le promit că, pentru două ore, o să adore spectacolele.

A consemnat,
Cătălin VĂCARU


Bilete
 
Program
 
Media
 
CronMed
 
Distributie
 
Foto
 
Video



  • Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011

  • Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011

  • Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011


Imagine
Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011
Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011
Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011
Cristina Stamate Interviu exclusiv in Investigatorul Iunie 2011

    Pagina 1 din 1   


Alte articole similare


Bilete spectacole

Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator Top



Cristina_Stamate Interviu la Emisiunea Ieri, Azi, Maine TVR 2 cu Corina Danila 09.01.2015

iN MEMORIAM CRISTINA STAMATE 08.02.1946 -27.11.2017 FOTOGRAFII Spectacole

TRCT Spectacole Program Repertoriu




 Teatrul Constantin Tanase



Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media