(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 



STIRI DIVERSE MEDIA
 11.09.2019 - Lectii de leadership de la Constantin Tanase Revista Cariere.ro
 12.07.2019 - Incepe Stagiunea Estivala a Teatrului de Revista `Constantin Tanase`, proiect sustinut de Catena
 10.06.2019 - Si iata c-au trecut 80 de ani - Spectacol Aniversar Alexandru Arsinel
 04.06.2019 - Maestrul Alexandru Arsinel implineste azi 80 de ani. Articole si emisiuni dedicate artistului apreciat de generatii de romani!
 01.06.2019 - Alexandru_Lulescu ,nascut de Ziua Copilului, cel mai longeviv umorist, a fost sarbatorit, de colegii lui, la Teatrul de Revista
 27.03.2019 - Actorii din lumea intreaga sarbatoresc Ziua Mondiala a Teatrului! La Multi Ani tuturor iubitorilor de Teatru si slujitorilor acestuia!
 02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


TRCT CENTRUL DE PRESA
Nume Pct
1.Teatrul de Revista `C.Tanase` pe harta Festivalului International de Teatru B-FIT IN THE STREET  
2.Alexandru_Arsinel 80 de ani de viata Spectacol aniversar FOTO  
3.TEATRUL de REVISTA `C-tin Tanase` Bucuresti va invita la NOAPTEA MUZEELOR 2019  
4.Ziua_Mondiala a Teatrului, initiativa Institutului International de Teatru din 1961  
5.Campania Nationala Uniter `Artistii pentru artisti` Spectacole si Ambasadori  
6.Gala SENIORILOR de 5 STELE, eveniment CSMB 2019  
7.Teatrul de Revista `C-tin. Tanase` si activitata sa in Presa 2015-2018  
8.TRCT Cronici, Recomandari, Testimoniale, Recenzii  
9.GALERIE VIDEO  
10.GALERIE FOTO SPECTACOLE  
11.TRCT PARTENERI  
12.TRCT PREMII, DISTINCTII, DIPLOME  
13.ISTORIC ARHIVA DE AUR  
14.Alexandru_Arsinel Articole in Presa 2013-2019  
..continua..


Contact Webmaster
     


Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator  

Paula_Radulescu Interviu Exclusiv Investigatorul 2011


Bilete spectacole

Reddit
Digg It
Tumblr


Teatrul de Revistã “Constantin Tãnase” Bucuresti, Calea Victoriei nr.33
Paula Radulescu Interviu Exclusiv - Investigatorul

Investigatorul August 2011

Artista îşi aminteşte cã, atunci când a terminat primul cuplet, a fugit pe scãri şi aplauzele nu se terminau!
Paula Rãdulescu: "Teatrul de revistã este altarul meu, familia mea, casa mea!"

REP.: Care este prima amintire a Paulei Rãdulescu?

Paula Rãdulescu: Prima amintire a mea este când am cãzut de pe gard în barbã. Atunci mi-am rupt mandibula. O altã amintire de-a mea, eu fiind o mare iubitoare de animale, este acasã la bunicii mei, unde am crescut pânã la vârsta de 14 ani şi unde aveam multe animale. Aveam inclusiv un ciobãnesc german pe care îl cãlãream. Într-o zi l-am deranjat de la masã şi m-a „compostat”. M-am speriat foarte tare. Deşi era varã, aveam un cojoc pe mine şi nu mã mai puteam opri din tremurat. Acestea sunt primele amintiri pe care le am de la vârsta de patru ani. Numai nãzbâtii am fãcut... Tot pe la patru-cinci ani, m-am dus cu o vecinã de-a mea, vara la bunici, şi a ieşit o javrã micã dintr-o curte şi bineînţeles cã m-a muşcat de picior, semn pe care îl am şi acum. Eu tot am iubit animalele, iar ele simt acest sentiment.

REP.: Unde aţi copilãrit?

Paula Rãdulescu: Am copilãrit la Govora, sunt o vâlceancã din Râmnicu-Vâlcea. Vara stãteam la bunicul la moarã şi acolo am fãcut şcoala pânã în clasa a IV-a. La urmã, am plecat în Ardeal. Am fãcut şcoala cam peste tot în ţarã. Am fãcut studii de balet, am plecat în Ardeal, în Cluj, a urmat Sibiu, dupã care am venit în Bucureşti.

REP.: De la câţi ani aţi început şcoala?

Paula Rãdulescu: Am intrat în clasa I de la şase anişori dintr-un accident. Pe atunci, de obicei, copiii erau daţi la şcoalã de la şapte ani. Bunicul meu era un învãţãtor extrem de exigent. Fiind pretenţios, vroia ca toţi nepoţii lui sã fie super deştepţi. Eu sunt în zodia racului, tot timpul în lumea poveştilor, sensibilã. Eu eram zâna pãpãdiilor şi a tuturor fluturilor galbeni. Aveam şi o cãsuţã într-un pom. O fetiţã crescutã de bunici este altfel. Bunicii te alintã mai mult, tot ce n-au oferit copiilor se revarsã asupra nepoţilor. La moara satului, bunicul avea o clacã de porumbi. Introducea pe o parte ştiuletele în aparat şi ieşea pe altã parte porumbul curãţat. M-a vãzut într-o zi bunicul jucându-mã pe acolo şi m-a rugat sã îi aduc un porumb. Eu i-am dus vreo trei. Eu am gândit sã îi aduc mai mulţi ca sã nu mã mai trimitã încã o datã. Dupã care, bunicul m-a rugat sã îi mai aduc doi porumbi. Nici la doi porumbi nu i-am adus câţi trebuia... ªi el Şi-a zis: asta e tâmpitã! Aste ne face familia de râs, haide sã meargã la şcoalã mai devreme, sã se obişnuiascã. Mi-a folosit, am fost premiantã pânã în clasa a X-a.

REP.: Aţi fost crescutã aşadar de bunici.

Paula Rãdulescu: Da, am fost crescutã de ei pânã la vârsta de 14 ani.

REP.: Pãrinţii dumneavoastrã se împãcau uşor cu ideea cã fata lor trãieşte mai mult la bunici?

Paula Rãdulescu: Am avut relaţii normale cu pãrinţii mei. Eram la distanţã micã de ei. Eu, dintr-o întâmplare, Dumnezeu ştie de ce, am ajuns la bunicii mei şi nu am mai plecat de acolo. Pânã când bunica mea nu a încetat din viaţã, când eu aveam 14 ani, nu m-am mai întors acasã. Era extraordinar la bunici.

REP.: Nu puteaţi fi cea mai alintatã la pãrinţi, având şi surori...

Paula Rãdulescu: Nu puteam fi regina balului, cum eram acasã la bunicii mei. Ca sã revin asupra unei întrebãri anterioare, zona în care am copilãrit era deosebit de frumoasã. Locurile copilãriei rãmân în minte toatã viaţa. Mica proprietate pe care o aveam noi era plinã cu pomi. Era un pom mai special, cu viţã de vie înfãşuratã pe el. Când s-a tãiat pomul, acolo s-a fãcut un scaun. Acolo era împãrãţia zânei pãpãdiilor, care eram eu. La toate poveştile care mi se spuneau, eu deveneam eroina din poveste. Între timp cãsuţa copilãriei nu mai este, s-au schimbat mult lucrurile... Nu am mai fost de multã vreme acolo. Bunicii mei nu mai sunt în viaţã şi nu m-a mai tras inima sã merg în Govora. Gheorghe şi Ioana Andreicã, iubiţii mei bunici...

REP.: Când v-aţi dat seama cã teatrul o sã joace un rol important în viaţa dumneavoastrã?

Paula Rãdulescu: Eu am fost o fetiţã nãzdrãvanã. Fãceam toate prostiile. Nu am fost frumoasã deloc, ceea ce era foarte trist. Din acest motiv am şi fãcut balet şi era ceva ce alţii nu puteau sã facã, vroiam sã ies şi eu în faţã cu ceva. Eram foarte comicã, ce sã mai vorbim, eram caraghioasã. Bunicul meu a prins acest filon comic pe care îl aveam eu şi o memorie foarte bunã. Mi-a dat sã învãţ monologuri. Le-am mâncat pe pâine pânã când am terminat liceul comic.

REP.: Ce puteţi recita, cu vocea dumneavoastrã inconfundabilã, din repertoriul unui copil de cinci anişori?

Paula Rãdulescu: „Frunzuliţã de cicoare, cine vrea ca sã se-nsoare?
Sã mã întrebe întâi pe mine dacã vrea sã-i meargã bine,
Cã eu unul sunt pãţit şi pãţitul e priceput,”

REP.: Despre ce este vorba în poveste?

Paula Rãdulescu: Este o poveste întreagã despre unul care a vrut sã se însoare şi întâmplãrile lui. Eu am învãţat aceastã poveste şi cu glasul acela de cinci anişori comic, bunicul mã lua în braţe, mã punea pe masã şi dãdeam drumul la repertoriu.

REP.: Ce spuneau oamenii când vedeau aşa o minune de fetiţã? Paula Albãstroiu, un nume predestinat parcã basmului...

Paula Rãdulescu: Cei din jurul meu se distrau copios iar eu nu înţegeam efectul pe care îl produceam. Pe urmã am observat eu cã îmi merge bine pe planul ãsta şi am trecut la poezie. Recitam tot ce era mai comic, nimic scris de Topârceanu sau Eminescu, ei nu erau în aria mea din acest punct de vedere.

REP.: Aţi folosit poezia ca pe un avantaj la materiile de la şcoalã care nu aveau nicio legãturã cu marele talent al dumneavoastrã?

Paula Rãdulescu: În liceu şi peste tot. Unde nu îmi mergea cu învãţãtura de nota zece, trãgeam o poezie. Ca sã nu mai vorbesc de limbi strãine. Învãţam o poezie în limba respectivã şi scoteam note bune.

REP.: În paralel cu liceul, aţi urmat şi cursuri de muzicã. Cât de mult v-a ajutat aceastã alegere?

Paula Rãdulescu: Am studiat, în afarã de liceu, şi cursuri de pian şi vioarã. La vioarã eram foarte bunã. Desigur am continuat aprofundarea dansului. Eram artista clasei. În momentul când la limba românã era poezie, cine citea poezia la prima lecturã? Eu recitam.

REP.: Aţi fost pionierã la şcoalã, iatã, ca şi acum, când aţi devenit o adevãratã pionierã a teatrului...

Paula Rãdulescu: Am fost numai pionierã la şcoalã. Am urmat liceul în trei locuri diferite: Cluj, Sibiu, Râmnicu Vâlcea. Ca sã faci studii de balet trebuie sã fii internã. Dacã nu eşti din oraşul respectiv, existã internat pentru cei care studiazã la liceul de coregrafie. Pentru cã exista aşa ceva, pãrinţii mei au decis cã e mai bine sã nu mã duc la o gazdã ci la internat, cu o supraveghere pedagogicã. Cine n-a trãit în Ardeal nu ştie ce este disciplina cu adevãrat. Profesoara de pian era nemţoaicã, metricã! La dans tot aşa, nuieluşã peste picioruşe... Totul a decurs de la sine şi a fost o bucurie.

REP.: Mai devreme aţi spus cã aţi fost premiantã pânã în clasa a X-a. Aţi lãsat-o mai moale cu şcoala?

Paula Rãdulescu: Pânã în clasa a X-a, am învãţat foarte bine. Dupã, am lãsat-o mai uşor pentru cã am zis cã nu îmi trebuie asta, cã eu o sã fac altceva. Nu mai eram foarte atentã, citeam foarte mult, mã concentram pe ce aveam sã urmez şi sã fac în viitor.

REP.: Ce amintiri aveţi legate de concursul de admitere în Teatrul de Revistã?

Paula Rãdulescu: Am intrat în Teatrul de Revistã în trupa de balet. Am intrat în Teatrul de revistã Constantin Tãnase ca şi balerinã.
Atunci când trebuie sã dai concurs pentru un serviciu, cred cã este cel mai dificil lucru prin care poate sã treacã un om. M-am dus, m-am dezbrãcat în cabinã în costumul de balerinã. Este ca un costum de baie întreg, cu demipoante. Acolo te duci pe scenã, în partea din spatele scenei sunt oglinzi şi existã o barã de balet care, atunci când ai concurs, te obligã sã lucrezi la acea barã. Aveam un pãr lung pânã mai jos de talie, blondã cu breton. Þin minte în mod special un maestru de balet, Nicolae Sever, care fãcea de fapt dans popular. În teatru, erau doi coregrafi, Nicolae Sever şi Sandu Faier.

REP.: Cu puţin înainte de admitere, la 18 ani, aţi decis sã vã cãsãtoriţi cu Dem Rãdulescu. Cum a început totul?

Paula Rãdulescu: Am împlinit 18 ani în iunie şi în noiembrie eram deja cãsãtoritã. În februarie anul urmãtor am avut admiterea la Teatrul de Revistã. Fiind bolnav de hepatitã, soţul meu a venit în convalescenţã în Râmnicu Vâlcea. El este vâlcean. Prima întâlnire a fost simplã, m-a vãzut şi a vrut sã mã cunoascã. În fiecare oraş de provincie exista o stradã principalã. Eu eram pe bulevard, ieşisem cu colegele la plimbare. A venit la mine o cunoştinţã de-a mea, Ninel, un fost coleg mai mare, sã-mi spunã cã vrea sã mã cunoascã Bibanu. El era deja actor cunoscut, nu aveai cum sã nu-l ştii. Atunci am zis: „Dacã e Bibanu, nu vreau sã îl cunosc, ãsta cine ştie ce vrea sã facã”. A doua searã am ieşit iar la plimbare şi colegul ãsta m-a luat de mânã ca sã-l cunosc pe acest mare artist, Dem Rãdulescu. Aşa ne-am cunoscut. Dupã asta, ne întâlneam searã de searã, el începuse stagiunea şi am ţinut legãtura la telefon.

REP.: V-aţi simţit atunci intimidatã de marele actor Dem Rãdulescu?

Paula Rãdulescu: Oarecum, pentru cã era superior şi nici mãcar nu spunea domnişoarã, zicea „do'nişoarã”. A fost atunci chiar şi la un spectacol de-al meu. I-a plãcut ţinuta. Întotdeauna, o persoanã care a studiat baletul are o altã ţinutã decât alt actor. Blondã am fost întotdeauna. Orice s-ar spune despre blonde, eu tot blondã rãmân! Dupã cinci luni de când ne-am cunoscut, ne-am şi cãsãtorit.

REP.: Cum v-a cucerit, în ce fel v-a fãcut curte?

Paula Rãdulescu: Nu poate sã nu te cucereascã un actor ca Dem Rãdulescu. Un tip carismatic, extrem de deştept, o admiraţie... Ãsta este cuvântul: o admiraţie extraordinarã pentru tot ce era şi tot ce fãcea. Numai când îl vedeai cum joacã, te cucerea. Era şi un bun profesor. Aş zice cã am avut privilegiul sã fiu o elevã timp de 20 de ani. Tot timpul am avut ce sã învãţ.

REP.: Cum a fost scena cererii în cãsãtorie, a fost ceva clasic?

Paula Rãdulescu: Nici pomenealã. Am hotãrât pur şi simplu. La modul "ce ar fi sã ne cãsãtorim", un fel de plan. Totul era poveste! Totul era posibil cu Dem Rãdulescu! Nu a fost vreo scenã în care sã stea în genunchi ca sã mã cearã. S-a vãzut şi cu pãrinţii mei, a venit la masã. El ţinea regim, având hepatitã. Mama gãtea extraordinar! S-a fãcut repede bine pentru cã asculta ce spunea doctorul. Era un tip care avea mare grijã de el şi de sãnãtatea lui. Oamenii care sunt nãscuţi în provincie, dintr-un anume oraş, doar faptul cã cineva este din acelaşi loc cu ei, au deja o chiMie. Li se pare cã sunt mai apropiaţi, cã trebuie sã îl ajute, sã vorbeascã frumos... Este o altã relaţie. Unul dintre motivele şi factorii care au fãcut ca noi sã fim împreunã era faptul cã eram vâlceancã.

REP.: Aţi jucat alãturi de soţul dumneavoastrã pe scena teatrului. Cum l-aţi simţit ca partener pe scenã?

Paula Rãdulescu: O singurã datã am jucat cu el pe scenã, o comedie muzicalã „Salutãri de la Vasile”, scrisã de Aurel Storin, cu Cristina Stamate, Nicu Constantin, Ioana Caseti, Nae Dinicã. Am avut o scenã-douã scene împreunã. Eu eram o franţuzoaicã care nu înţelegea limba românã iar el nu vorbea bine limba francezã. Ce putea sã facã pe scenã... Eu trebuia sã mã prefac cã nu înţeleg ce spune, era un show total. Spectacolul avea şi balet, era împãnat cu tot ce este mai bun şi mai frumos. Întâlnirile lui pe scenã cu Nicu Constantin erau de un comic fãrã egal. Lumea râdea sã leşine, era formidabil!

REP.: Timbrul vocii Paulei Rãdulescu a cucerit România prin interpretarea vocii Veronicãi şi Mariei Mirabela... Acestea sunt şi filmele de suflet ale dumneavoastrã?

Paula Rãdulescu: Eu sunt vocea Veronicãi din filmul „Veronica”, eu sunt vocea Mirabelei din filmul „Maria Mirabela”, teribil de multe filme pentru copii, plus toţi Gigeii, Ioneii şi toţi Bulã şi tot ce aţi auzit la radio, toţi sunt timbrul vocii mele. Teatrul de revistã este o punte peste care sari şi te propulseazã.

REP.: Care a fost primul cuplet pe care l-aţi interpretat?

Paula Rãdulescu: Am fost remarcatã de cãtre o doamnã care era actriţã şi a spus cã am o voce caraghioasã. Ea a auzit o voce de copil la o domnişoarã în toatã firea, şi pe deasupra mãritatã. Unul din fraţii Grigoriu mi-a auzit glasul şi mi-a dat un cuplet muzical. Eram în Teatrul de Revistã şi primul meu cuplet muzical a fost „Mirciulicã”. Interpretam o fetiţã de opt-nouã ani cu care am avut mare succes.

REP.: Cum aţi trãit primele apauze?

Paula Rãdulescu: Orchestra era dirijatã de cãtre Gelu Solomonescu, terminasem cupletul, am fugit pe scãri şi aplauzele nu se terminau. Am venit de pe scãri de sus de la cabinã înapoi, am mulţumit şi, dupã spectacol, am fost certatã fiindcã mi-am permis sã pun sã aştepte publicul atunci când aplauda. Am avut emoţii teribile! De atunci am fost chematã şi în radio sã pun voce la Radiodifuziune, aşa cum se numea atunci. Încet, încet, am fãcut o carierã pe voce.

REP.: Cât de mult conteazã faptul cã iubiţi copii în crearea timbrul vocii care va adus atâtea satisfacţii?

Paula Rãdulescu: Iubesc foarte tare copiii şi le iau seama. Cred cã şi ãsta este un lucru pentru care mi-au ieşit atât de bine vocile pe care le-am fãcut. Veronica, fetiţa pe care am dublat-o în filmul cu acelaşi nume, era ss-itã şi pelticã. Nu aveai cum sã faci o voce care sã semene cu ghindocul ãla de copil, care avea pe atunci trei-patru anişori. Orice fãceai nu puteai sã semeni cu copilul. Trebuia pur şi simplu sã îi iei vocea. Eu care sunt muzicalã, pur şi simplu am reuşit sã pun vocea exact cum vorbea copilul. Copilul ãla nu are nici mãcar un „ş” în film. Vorba, eu am dublat-o dupã ea, playback. Muzica a fãcut-o ea dupã mine. Aşa s-a fãcut la vremea respectivã, nu exista prizã directã. Fetiţa era foarte muzicalã, tatãl ei fiind pianist, altminteri nu putea sã facã nimic.

REP.: Aţi cochetat şi cu televiziunea.

Paula Rãdulescu: Cu televiziunea am cochetat foarte multã vreme, se fãceau spectacole de divertisment şi eram destul de des solicitatã.

REP.: V-a avantajat vreodatã relaţia cu Dem Rãdulescu în carierã?
Paula Rãdulescu: Niciodatã! Absolut nici-o-da-tã! Nu a intervenit nimeni pentru nimic în niciun fel. Din punctul ãsta de vedere, aş zice cã sunt un pic frustratã. Pot sã mã mândresc cã tot ce am fãcut, am realizat singurã.

REP.: Aţi avut dintotdeauna o relaţie specialã cu Teatrul de Revistã. Ce v-a determinat sã rãmâneţi aici?

Paula Rãdulescu: Teatrul de Revistã este altarul meu, familia mea, casa mea. Sunt dintotdeauna aici şi sper sã rãmân cât mai mult.

REP.: Care sunt spectacolele în care publicul vã poate regãsi în aceastã stagiune?

Paula Rãdulescu: Am venit din Israel, am avut un spectacol care s-a numit „Vedetã din Paradis”, cu Fuego, Cristian Popescu şi Olga Ciolac şi am spectacole şi în Canada şi Germania. La Teatrul Constantin Tãnase, spectatorii din România pot veni la piesa „Revista Revistelor”, în regia lui Biţu Fãlticineanu.

REP.: Cum reacţioneazã publicul românesc din diaspora la piesele în care aţi jucat?

Paula Rãdulescu: Ei nu au acasã teatru, sunt mai entuziaşti. Cu toate cã au televizoare şi internet, e o diferenţã mare între a vedea pe viu un spectacol şi de a sta acasã la monitor. Toatã lumea vine sã îi vadã pe artiştii români. Mii şi mii de spectatori...

REP.: Ce pãrere aveţi despre noul val de actori?
Paula Rãdulescu: Sunt foarte talentaţi! La noi în teatru, toate fetele sunt extrem de talentate, jos pãlãria!

REP.: Cât de mult conteazã publicul în formarea unui actor?

Paula Rãdulescu: Publicul este foarte important. Acesta este combinat, ceea ce este un mare lucru. Sunt oameni care iubesc revista de mai mult timp şi au apãrut tinerii. În spectacolul de acum, (n.r., “Revista Revistelor”), în rândul întâi erau trei-patru tineri. Publicul ajutã în modelarea unui actor. Publicul te simte. Dacã e ceva în neregulã, imediat te penalizeazã, îţi dã nota. Pe mine m-a ajutat foarte tare, nu o sã-ţi vinã crezi, în meseria de actor de revistã, barul. Eu am fãcut cabaret. Searã de searã am jucat, spectatorii sunt la doi paşi de tine. Dacã nu eşti în stare sã îi faci sã se uite la tine când spui glume eşti pierdut.

REP.: Spuneţi-ne, vã rog, o întâmplare hazlie care vi s-a întâmplat pe scenã.

Paula Rãdulescu: A venit regretatul Toma Caragiu la un spectacol de revistã la grãdina Boema. Eu aveam un cuplet muzical „Sirena”, cu orchestra pe scenã. De emoţie, când l-am vãzut pe Toma în primul rând, am sãrit o strofã. M-am dus cãtre sufleur iar el era neatent, fiindcã ştia cã eu nu am probleme, stãtea ca pantera roz şi mã întreabã dacã doresc ceva... Am fost spontanã, am continuat pe refren. Orchestra nu avea de unde sã ştie cã eu am sãrit o strofã şi continuau partitura.

REP.: O întâmplare şocantã în postura de actriţã?

Paula Rãdulescu: Aveam un cuplet muzical, eram îmbrãcatã în pantaloni de voal şi am fãcut nişte paşi de dans în spate. Mi-am agãţat cu tocul pantofului pantalonul şi am venit pe spate ca într-un balansoar. Cu microfonul în mânã am cântat mai departe, mergea muzica, m-am ridicat şi am continuat numãrul. La sfârşitul spectacolului le-am transmis celor din public: "Pentru cã, ştiţi, atunci când te împiedici şi cazi, te mãriţi, vã invit pe toţi la viitoarea mea nuntã!".

REP.: V-aţi fi dorit sã aveţi copii?

Paula Rãdulescu: Mi-aş fi dorit... Am însã nepoţi de la surorile mele, o fatã şi un bãiat. Nu i-am fãcut când trebuie şi pe urmã nu s-a mai putut. Copiii trebuie fãcuţi când trebuie, nu atunci când planifici tu sã faci. Aşa a fost sã fie.

REP.: Preferaţi teatrul sau radioul?
Paula Rãdulescu: Marea mea iubire este radioul şi sertarele din care pot sã-mi scot vocile de copii.

REP.: Cum vã simţiţi la sfârşitul unei piese de teatru şi cum simţiţi „şocul” reintrãrii în cotidian?

Paula Rãdulescu: Acum sunt civilã. Dacã mã întâlnesc cu cineva care a fost la spectacol primesc felicitãri. Când mã opreşte un bãrbat pe stradã, în general, îmi spune bancuri cu Gigel, bancuri pe care le spuneam eu acum ceva vreme la radio şi pe discuri.

REP.: Dacã ar fi sã vã autocaracterizaţi, care este principala calitate care vã recomandã?

Paula Rãdulescu: Corectitudinea faţã de mine, aşa pot fi la înãlţimea aşteptãrilor celor din jur.

REP.: Un mesaj cãtre cititori...

Paula Rãdulescu: Veniţi la teatru! Teatrul înseamnã o altã lume, în care trãieşti pe perioada spectacolului. Te simţi bine, te transpui. Teatrul înseamnã sãrbãtoare. Omul, când vine aici, în general îşi schimbã ţinuta. Îşi ia o cãmaşã curatã, doamnele se îmbracã bine...

A consemnat,
Cãtãlin VÃCARU

  • Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011

  • Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011

  • Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011


Imagine
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011
Paula Radulescu Interviu Exclusiv in Investigatorul August 2011

    Pagina 1 din 1   


Alte articole similare


Bilete spectacole

Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator Top







 Teatrul Constantin Tanase



Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media