(004) 021 315 56 78
(004) 076 225 13 66
Casa de bilete
Acasa
Bilete    Cauta
 Harta site Contact     Instagram             
 

Home/Prima pagina   ←Subiect precedent  
Subiect urmator→
 

SOSESC DESEARA Cronica de Serban Cionoff la Radio Romania Cultural 2014





Teatrul de Revistă `C-tin Tănase` București, Calea Victoriei nr.33

"SOSESC DESEARĂ"
Cronică de Șerban Cionoff la Radio Romania Cultural


16.12.2014
A trecut ceva vreme de când pe scena Teatrului „Constantin Tănase” se joacă “Sosesc deseară”, această spumoasă și mereu tânără comedie a lui Tudor Mușatescu. si, deloc surprinzător, iată că după atâtia ani de la premieră, o regăsesc la fel de vie, de tânără si de drăcoasă.

Sincer să fiu, nu pricep de unde au scos unii critici – poate mai priceputi decât mine sau poate doar mai exigenti decât subsemnatul – că montarea lui Nae Cosmescu nu ar fi tocmai ceea ce s-ar putea numi „punere în scenă” si că nu ar dovedi unde e mâna regizorului. Dimpotrivă, cred că Nae Cosmescu a avut flerul de a-i fi citit pe actori si, mai ales, de a-i fi distribuit, pe fiecare, ca nimeriți interpreți, făcând din fiecare cei mai potriviți tălmăcitori ai personajelor. Astfel, Ana Maria Donosa este o Anișoara frumoasă, simplă si firească, nu zic ba, cam desuetă dacă o raportăm la fițoasele noastre de Dorobanți. Și tocmai de aici vine șarmul ei duios si cuceritor de ne-actual.
În schimb, Valentina Fătu e o tante Adelle (o râzgăiesc și eu, mde!) de toată isprava, amestec de țoapă frivolă și de năbădăioasă femeie de stilul lui „ce-am avut și ce-am pierdut”.
Ipocritul amic are în Nae Alexandru un alter ego demn de descendență caragialescă, așa după cum Cristi Simion face din Puiu șmecherasul simpatic și sincer care, până la urmă, vede că nu caii verzi pe pereți ai lui Lollote (nu era mai bine dacă o chema… Cocote?), ci numai candoarea dulce a Anișoarei îl convinge că nicăieri nu îi stă mai bine ca acasă.
Cât despre Paula Rădulescu nu pot decât să regret că Nenea Tudorică nu a văzut-o pe scenă, fiindcă altminteri te pomenești că se răzgândea și o făcea pe slujnicuta moldoveancă mai tinerică decât Anișoara și Puiu. Uite numai așa, de sâc, sâc, sâc!
L-am lăsat la urmă într-adins pe Vasile Muraru fiindcă Olimpiu al lui e un amestec inteligent dozat de meschinărie și sufletism, de fariseim și de sentimentalism.
În tot, o captivantă „comedie sentimentală din lumea provincială”, după cum așa de bine i-a spus eminentul teatrolog Virgil Brădăteanu. Este, însă, vorba asta o depreciere, cum, poate, se vor grăbi să creadă unii sau alăii? Nicidecum, este un compliment, fiindcă, zău așa, după atâtea mondenități frivole și agresive, chiar că îti vine dor de farmecul discret al câte unei urbe mici si tihnite, precum fabulosul Câmpulung Muscel.”

Aș fi putut să pun punct acestor notații si, după asta, să mă iscălesc frumos. As fi putut, dar uite că nu mă lasă inima să închei fără a face o mărturisire de suflet. Mă număr printre aceia (vai, tot mai puțini!) care a avut privilegiul de a frecventa redacția revistei „Viața Românească” prin ultimii ani ai deceniului zis 60 din veacul cu nume de revistă de literatură universală. Aici, în clădirea din fostul bulevard Ana Ipătescu nr. 15 (la numărul 15 A, la etajul IV, locuise o vreme și Jancsy Körössy, jazzman-ul de geniu), se aflau redacțiile revistelor literare ale Uniunii Scriitorilor – „Viata Românească”, „Gazeta literară” (ulterior „România literară”) si „Luceafărul” – unde, dacă aveai ceva noroc… și tupeu, îi putea vedea pe F. Brunea-Fox, Aurel Baranga sau pe Tudor Mușatescu, veniti cu ceva treburi scriitoricesti sau numai asa, ca să îi salute pe colegii lor de vorbă scrisă si tipărită: Eugenia Tudor-Anton, Remus Luca, N. Tertulian, Jean Grosu, Vladimir Colin, Domnica Gârneată si, în mod cu totul si cu totul special, pe Doamna Lisette Daniel-Brunea, sotia regelui neîncoronat al reportajului românesc.

În ceea ce îl priveste pe Nenea Tudorică (după cum, la recomandarea doamnei Lisette, îmi dăduse voie să îl apelez) acesta era pur si simplu năucitor. Îi citisem piesele, pe unele le văzusem chiar pe scenă, așa după cum îi asteptam cu nerăbdare si îi recitam pe nerăsuflate „mușatismele” ce apăreau în fiecare vineri în „Contemporanul”, scria George Ivascu. Ca de pildă: „Cine nu munceste ne mănâncă” sau „Omul care nu e capabil de nimic, e în stare de orice.” Când se întâlnea pe holurile sau prin birourile redactiei cu Brunea-Fox atunci puteai fi sigur că se lasă cu un regal de vorbe de duh. De pildă, s-a nimerit ca în ziua în care a fost înmormântat Henri Coandă să moară Victor Eftimiu. Drept pentru care Nenea Tudorică a si scos vorba: „Care este efectul Coandă? Victor Eftimiu!”

Se povestește că presimtindu-și sfârsitul, Nenea Tudorică își mustra, cu o duioasă amărăciune, câte un prieten mai uituc: „De ce nu vii să mă vezi? O să mă duc si o să îti pară rău…”

De aceea nu pot decât să multumesc minunatei trupe de la Teatrul „Constantin Tănase” fiindcă, iată, ne-a invitat să ne întâlnim cu Nenea Tudorică fix deseară, așa după cum ne-a anuntat el însuși că va sosi.

Foto: Dragoș Constantin, Venus Five Studio
  • Cronica de Serban Cionoff `Nenea Tudorica soseste in fiecare seara cu trupa`

  • Cronica de Serban Cionoff `Nenea Tudorica soseste in fiecare seara cu trupa`

  • Cronica de Serban Cionoff `Nenea Tudorica soseste in fiecare seara cu trupa`


Imagine
Cronica de Serban Cionoff `Nenea Tudorica soseste in fiecare seara cu trupa`
Cronica de Serban Cionoff `Nenea Tudorica soseste in fiecare seara cu trupa`

    Pagina 1 din 1   

Reddit
Digg It
Tumblr


Home/Prima pagina ←Subiect precedent
Subiect urmator→
Top





Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
© TeatrulTanase.ro 2008 - 2020