(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 



STIRI DIVERSE MEDIA
 11.09.2019 - Lectii de leadership de la Constantin Tanase Revista Cariere.ro
 12.07.2019 - Incepe Stagiunea Estivala a Teatrului de Revista `Constantin Tanase`, proiect sustinut de Catena
 10.06.2019 - Si iata c-au trecut 80 de ani - Spectacol Aniversar Alexandru Arsinel
 04.06.2019 - Maestrul Alexandru Arsinel implineste azi 80 de ani. Articole si emisiuni dedicate artistului apreciat de generatii de romani!
 01.06.2019 - Alexandru_Lulescu ,nascut de Ziua Copilului, cel mai longeviv umorist, a fost sarbatorit, de colegii lui, la Teatrul de Revista
 27.03.2019 - Actorii din lumea intreaga sarbatoresc Ziua Mondiala a Teatrului! La Multi Ani tuturor iubitorilor de Teatru si slujitorilor acestuia!
 02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


TRCT CENTRUL DE PRESA
Nume Pct
1.Teatrul de Revista `C.Tanase` pe harta Festivalului B-FIT IN THE STREET  
2.Alexandru_Arsinel `Si iata c-au trecut 80 de ani`Spectacol aniversar FOTO  
3.TEATRUL de REVISTA `C-tin Tanase` Bucuresti va invita la NOAPTEA MUZEELOR 2019  
4.Ziua_Mondiala a Teatrului, initiativa Institutului International de Teatru din 1961  
5.Campania Nationala Uniter `Artistii pentru artisti` Spectacole si Ambasadori  
6.Gala SENIORILOR de 5 STELE, eveniment CSMB 2019 la Teatrul `C.Tanase`  
7.Teatrul de Revista `C-tin. Tanase` in Presa 2015-2018  
8.TRCT PREMII, DISTINCTII, DIPLOME  
9.TRCT Cronici, Recomandari, Testimoniale, Recenzii  
10.GALERIE VIDEO SPECTACOLE  
11.GALERIE FOTO SPECTACOLE  
12.ISTORIC ARHIVA DE AUR  
13.TRCT PARTENERI ce sustin activitatea Teatrului  
14.Alexandru_Arsinel Articole in Presa 2013-2019  
..continua..


Contact Webmaster
     


Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator  

Stela_Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011.Media


Bilete spectacole

Reddit
Digg It
Tumblr


Celebra actriţă consideră că "viaţa merită trăită" şi că "numai boala poate justifica suferinţa"!
Stela Popescu: Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai
!

REP.: Copilăria dumneavoastră pare desprinsă dintr-un scenariu de film cu note dramatice. Cum a fost, mai exact, episodul deportării tatălui dumneavoastră în Siberia?
Stela Popescu: Toţi românii, toţi basarabenii în primul rând, şi toată lumea a trecut printr-un lucru îngrozitor. Basarabenii au trebuit să-şi părăsească căminul din cauza invadării Basarabiei de către armata rusă. A fost o dislocare teribilă! Părinţii mei erau învăţători. În 1940, tatăl meu fiind considerat intelectual, deci duşman de clasă, a fost deportat în Siberia. Eu aveam cinci ani, iar mama 28 de ani, a fost o adevărată tragedie. Ăsta era sistemul ruşilor, au luat toţi marii intelectuali şi i-au dus la canal şi i-au omorât, exact lucrul ăsta s-a întâmplat şi în Basarabia. Au luat toţi intelectualii, i-au dus în Siberia şi au adus numai funcţionari publici ruşi. În acel moment, în Basarabia, a fost obligatoriu să vorbeşti în limba rusă. Tatăl meu nu a avut nicio şansă să scape de sistem.

REP.: Mama dumneavoastră risca aceeaşi soartă, cum a scăpat de regimul rus?
Stela Popescu: Mama a început într-o noapte să mă înveţe limba rusă, îmi ţinea lecţii şi eram mai mult sau mai puţin obligată să învăţ această limbă. Nimeni nu ştia în acel moment ruseşte. A fost un calvar. Bineînţeles că, până la urmă, oamenii s-au adaptat, supravieţuiesc. Asta este cea mai groaznică amintire a mea.

REP.: Care este prima amintire frumoasă pe care o aveţi acum în minte?
Stela Popescu: Prima mea amintire frumoasă este de atunci de când eram la ţară, la bunica, în Orhei. Stăteam într-o căsuţă mică făcută din lut. Bunica mea avea casa în vecinătatea unui deal plin de nuci. Acolo veneau toţi cei din sat să se aprovizioneze... Pământul din Basarabia era extrem de bun şi de fertil, poate şi datorită acestui lucru vroiau ruşii să îl ia. Cernoziomul, grupurile astea de soluri foarte bune, din Basarabia nu se compara cu nimic, poate doar cu alte câteva regiuni din ţară. Atunci, lumea nu era aşa de rapace, de apucată să facă avere.
Casa bunicii mele era sub un deal din ăsta de lut şi pe deal avea un gard făcut din coarne, un fel de măceş dar cu alt gust. Cultiva fasole ceva mai mare, nu prea se găseşte acum, din care ieşeau nişte mâncăruri foarte gustoase, ceva între năut, mazăre şi fasole. Ţin minte că aveam în curtea bunicii un păr care făcea pere imense. Am amintiri încă de la doi ani şi jumătate, ţin minte că părinţii mei erau la început de carieră, amândoi erau repartizaţi în sate diferite. După aceea, ei au ajuns într-un târg mai mare, în Peleneşti, de unde l-au şi ridicat pe tata. Dacă rămânea învăţător la ţară, tatăl meu poate scăpa, cine ştie? Acolo era un fel de echipă formată din prefect, primar, directorul şcolii care era tata, popa. Ei erau naţionalişti, ăsta este adevărul. În Basarabia, intelectualitatea era naţionalistă, ca toţi românii care sunt la margine de ţară.

REP.: În ce mod v-aţi manifestat talentul atunci când nu eraţi decât o fetiţă?
Stela Popescu: Când eram micuţă spuneam tot timpul poezii. Nu exista serbare la care eu să nu spun o poezie şi să nu dansez.

REP.: Au fost părinţii cei care v-au încurajat să urmaţi cariera în teatru?
Stela Popescu: Părinţii nu m-au încurajat ca eu să devin vreodată actriţă sau să am vreo tangenţă cu teatrul în sine. Mama nu îmi spunea niciodată că sunt frumoasă, ba mai mult îmi zicea că nu sunt frumoasă! Pentru ea, femeile frumoase erau cele din filmele americane, aşa că nu prea m-a încurajat spre treaba asta.

REP.: Cine v-a descoperit talentul pentru prima dată?
Stela Popescu: Şcoala mi-a descoperit talentul. Acolo am început să spun poezii, să dansez şi să am multe alte activităţi înrudite cu „artisticul”. Asta era una dintre trăsăturile comunismului, care erau bune pentru copii, pentru că îi angrena în activităţi de tip social şi artistice, chiar dacă nu ne pricepeam noi foarte mult la ce se petrece în jur, ci pentru că ne simţeam fericiţi.

REP.: A fost o mândrie faptul că aţi fost pionieră?
Stela Popescu: Era o mândrie, a fost o perioadă frumoasă cea în care am fost pionieră. Târziu mi-am dat seama că a fost o perioadă foarte prielnică.

REP.: Revenim la episodul refugierii dumneavoastră cu mama, după deportarea tatălui în Vladivostok, Siberia...
Stela Popescu: M-am refugiat cu mama din Basarabia întâi la Sibiu, într-un sat. După aceea am trecut prin Bucureşti şi a venit momentul în care mama mea s-a căsătorit. Mama nu a ştiut nimic de tata din clipa în care a fost deportat. Au trecut 18 ani până la reîntâlnire. Scrisorile lui tata nu ajungeau la noi. Pe tata l-au deportat în 1940 şi noi am mai stat de atunci patru ani în Basarabia. Tata s-a întors în România fiind ajutat de români. A fost un exod, unde Antonescu a spus: ”Toţi basarabenii care vor să vină în patria mumă îi primim cu braţele deschise şi le dăm pământ şi casă.”

REP.: Ce a însemnat acest mesaj pentru tatăl dumneavoastră?
Stela Popescu: Au avut curaj să plece de acolo! Noi eram la Sibiu, apoi mama s-a recăsătorit, nu a avut nicio veste. Românaşii noştri au fost foarte mari torţionari, cu propriul lor interes, şi au început să îi vâneze pe basarabeni ca să îi trimită înapoi, fără să fie vreun ordin clar în acest sens. Noi, care suntem pupincurişti, şi mă refer aici la români în general, ne-am oferit singuri să ne vânăm între noi.

REP.: Cum l-aţi regăsit?
Stela Popescu: L-am descoperit pe tata după 18 ani. El s-a întors din Siberia la mama mamei mele în Basarabia. A început să ne scrie nouă. A venit clipa în care s-a dus mama să îl vadă. L-am reîntâlnit şi eu pe tata. Între timp se recăsătorise şi el, soţia lui murise, mamei îi murise soţul. Mama cu tata s-au recăsătorit după 38 de ani.

REP.: Semănaţi mai mult cu mama sau cu tatăl dumneavoastră?
Stela Popescu: Eu semăn mai mult cu tata. Mama era foarte frumoasă şi îşi dorea în jurul ei foarte mulţi bărbaţi. Nu erau vremurile în care să te laşi foarte mult curtată. Pe vremea aceea, dacă aveai o relaţie, la a doua relaţie era deja o problemă, deveneai femeie uşoară. Una dintre condiţiile prin care mama s-a recăsătorit a fost aceea că el mă plăcea foarte mult. Lui îi plăceau copii şi s-a purtat cu mine extraordinar de bine. Eu nu pot să reproşez nimic acestei căsătorii a mamei mele.

REP.: A urmat perioada liceului. Ce vă aduceţi aminte din acea perioadă importantă din viaţa dumneavoastră?
Stela Popescu: Au trecut anii, eu am evoluat în liceu la Braşov. Era o şcoală bună, mie mi-a plăcut şcoala. Ştii că se spune: „Măi, te-ai făcut artist!”. Iar celălalt zice: ”Dacă nu ţi-a plăcut cartea...”. Nu este adevărat! Evoluţia teatrului şi a vieţii culturale demonstrează că nici măcar cel din urmă artist nu poţi să te faci fără şcoală.

REP.: Există în momentul de faţă o explozie de amatorism în teatru?
Stela Popescu: Într-adevăr, cam aşa stă situaţia. Sunt încrezătoare că acest lucru se va rezolva în scurt timp.

REP.: A urmat, în anul 1953 admiterea la facultate. Înainte însă de acest moment, aţi suferit un eşec prin neacceptarea dumneavoastră la Teatru. Cum s-a întâmplat ca Stela Popescu să pice la admiterea la Institutul de Teatru?
Stela Popescu: Am dat la Teatru şi am căzut cu brio. Eram grăsuţă, nu prea le aveam cu astea. Atunci era o lege. Dacă reuşeai la materiile teoretice cu notă mare, te transferau la altă facultate fără examen. Aşa că am fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă „Maxim Gorki“, la care am renunţat după un an şi jumătate, şi după aceea m-am dus la un ansamblu de teatru al Ministerului de Interne. În 1956, am dat şi am fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel am continuat să susţin spectacole de teatru.

REP.: V-a priit perioada de studenţie?
Stela Popescu: A fost foarte frumos! Nu am suferit niciodată din cauză că mâncam la cantină, am trăit în frig, au fost şi momente mai dificile. Adevărul este că nu prea am stat la cămin. Am muncit, aşa cum spuneam şi mai devreme. Aveam un salariu destul de bun şi mi-am închiriat o cameră foarte mică, o chicinetă, dar era căsuţa mea! Un pat, o chiuvetă mică, iar hainele le ţineam la pod. Ajungeam acolo seara şi mă odihneam liniştită... În anul doi de facultate am început colaborarea cu televiziunea iar salariile erau la fel de proaste ca şi acum. Eram câţiva prieteni cu care mă duceam la Carul cu bere şi cheltuiam toată suta aia de lei pe care o primeam de la teatru.

REP.: Aţi terminat cu brio Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi v-aţi întors în Braşov...
Stela Popescu: În timpul facultăţii de teatru, totul a mers foarte bine. Eu am terminat cu o medie foarte bună şi am avut posibilitatea să optez unde vreau să profesez. Eu m-am dus bineînţeles în Braşov, lângă mama. Pe urmă m-am măritat cu marele regizor Dan Puican, de care ne-a legat iubirea pentru teatru. Fugeam de la Braşov, atunci când prindeam o zi liberă, şi veneam în Bucureşti la teatru. Aşa am văzut toate marile spectacole care s-au jucat în vremea aceea în România.

REP.: La Teatrul din Braşov aţi jucat până la 400 de spectacole pe an. Cum aţi rezistat acestui maraton artistic?
Stela Popescu: Era ceva îngrozitor. Îmi aduc aminte că jucam de marţi până sâmbătă, câte două spectacole, şi duminica trei. Lunea era ziua liberă. Depindea foarte mult de modul în care erai distribuit. Nu îţi permiteai atunci să refuzi un rol, nu era în ordine!

REP.: Simţiţi că aţi avut şansă în momentele cheie ale carierei?
Stela Popescu: Am avut noroc de mică. Toată lumea mă întreabă de ce nu am fugit în străinătate. Ce să caut eu în străinătate când eu aici am fost de mică salutată pe stradă. Eu am făcut televiziune încă din prima zi în care a apărut. Am 55 de ani de televiziune. Când vezi publicul că îşi deschide guriţa până la urechi, că îţi vorbeşte frumos şi te opreşte pe stradă, ce să caut eu în altă parte?

REP.: Aveţi un motto după care v-aţi ghidat în viaţă?
Stela Popescu: Bineînţeles: „Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!”. Sau mai este şi altul: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu”.

REP.: Dumneavoastră de unde vă trageţi optimismul?
Stela Popescu: Cred că e o chestie genetică. Mama a fost puternică. Tata a stat nouăsprezece ani în Siberia, la minus cincizeci de grade, nu a mai ştiut nimic de noi, dar ne-a regăsit şi, după 37 de ani, s-a recăsătorit cu mama. El a murit la nouăzeci de ani, după o banală operaţie de bilă. Ei au avut forţa să treacă de urâciuni şi să vadă viaţa altfel, cu ochi mai frumoşi. E datoria noastră să nu ne plângem, ci să luptăm. Să privim înainte!

REP.: În 1963 aţi început să jucaţi la Teatrul Constantin Tănase şi v-aţi câştigat supranumele de doamna teatrului de revistă românesc. Cum aţi înnodat această legătură?
Stela Popescu: În '63 am dat examen la Teatrul Constantin Tănase. Timp de trei ani nu s-a dat examen la niciun teatru în perioada aceea. La festivalul tânărului actor din Braşov, am jucat un rol şi a venit special după mine, trimis de către Nicuşor Constantinescu, mare regizor şi scriitor, un scenarist, George Voinescu. Iar el m-a întrebat atunci dacă vreau să devin vedetă la teatrul de revistă.

REP.: Cum aţi reacţionat la această propunere?
Stela Popescu: Noi, tinerii actori, eram mai din topor. Nu vedeam aşa multe filme americane, nu erau ziare aşa cum sunt acum. Am venit la Bucureşti şi am dat un examen de formă, nu am avut nicio problemă. M-am dus la un mare regizor al Teatrului Naţional şi m-a sfătuit să nu mă duc la Teatrul de Revistă pentru că acolo sunt fete cu picioarele goale. Spunea că e păcat de mine... Dintotdeauna era un soi de dispreţ pentru acest gen de teatru, pe când în State era foarte apreciat. La noi este ceva mai slab din cauza carenţei tehnice, nu avem pregătire. Copiii de acolo se pregătesc începând de la patru ani ca să ajungă actori în musical-uri. Alte persoane mă sfătuiau să nu ezit şi să accept. Spuneau că atunci când o să mă fac cunoscută o să pot juca orice rol fără niciun fel de problemă.

REP.: A fost totuşi un risc asumat...
Stela Popescu: A fost un risc asumat, dar a fost foarte bine! S-a demonstrat ulterior că asta de fapt m-a propulsat. Sunt multe actriţe care o pot juca pe Julieta, dar să facă ce zice ea, mai greu. E greu, fiindcă trebuie să convingi în cinci minute, trebuie să îl cucereşti pe cel din rândul întâi în câteva clipe.

REP.: Cum aţi reacţionat când aţi avut parte de primele turnee în străinătate?
Stela Popescu: Bineînţeles că am fost foarte încântată! În perioada când am fost pentru prima dată la Teatrul de Revistă au urmat şi aceste turnee în afara ţării. Ţin minte că am fost la două turnee în Paris, în cea mai mare sală de musical din Europa. Noroc că m-au ales pentru aceste piese jucate afară pentru că cei tineri nu prea aveau şansa asta, pentru că regimului comunist îi era frică că nu te mai întorci în ţară. Dacă te-ai făcut cunoscut în străinătate, om te-ai făcut! Am avut succes, oamenii m-au preţuit, m-au respectat, nu mi s-a întâmplat nimic urât. Am avut turnee în Germania, Italia, Rusia, Ungaria, peste tot... A fost splendid că, pe lângă faptul că am jucat aceste piese, ele au avut şi un mare succes.

REP.: Ştiu că aţi prezentat primul festival „Cerbul de Aur”. Cât de mult a contat pentru dumneavoastră această colaborare?
Stela Popescu: Într-adevăr, sunt mândră de faptul că am prezentat primul festival „Cerbul de Aur”. Au venit la spectacol artişti din toată lumea. Festivalul a fost întrerupt în 1971 şi a renăscut după 21 de ani, devenind festivalul-emblemă al României. Meritele primei ediţii revin echipei de jurnalişti condusă de Tudor Vornicu. Pentru Braşov, un astfel de festival a însemnat, în 1968, anul primei ediţii, o mobilizare de forţe şi fonduri fără precedent. De la scenografi şi chelneri până la ştabii de partid şi jurnalişti, toată lumea s-a dat peste cap ca festivalul să iasă bine. Şi a ieşit. Prima ediţie a Cerbului de Aur a adus României şi Braşovului o faimă care s-a păstrat peste ani. Am prezentat împreună cu Iurie Darie. A fost o experienţă extraordinară! Festivalul l-am prezentat în limba franceză.

REP.: În anul 1969 aţi plecat de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Ce va determinat să mergeţi, mai departe în carieră, spre Teatrul de Comedie?
Stela Popescu: Teatrul de Comedie avea nevoie de actriţe care să şi cânte. Se puneau piese scrise de Bertolt Brecht, iar acestea erau foarte grele. Directorul teatrului şi marele regizor Lucian Giurchescu m-a chemat la Teatrul de Comedie. Mi-a spus că mă angajează definitiv. Eu, în momentul ăla, mă simţeam foarte bine la Revistă. În paralel, aveam o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care m-am căsătorit în 1969, după divorţul de Dan Puican. Soţul meu m-a încurajat să mă duc, fiindcă revista pot să o joc oricând. Aşa că, în 1969, m-am mutat la Teatrul de Comedie. Am jucat Brecht, Shakespeare, Cehov, am jucat roluri mari. Lumea a văzut în mine o actriţă de teatru. Am devenit un soi de actor complet.

REP.: În paralel aţi colaborat şi cu Radiodifuziunea Română...
Stela Popescu: Da. Am prins eşalonul marilor regizori de radio. Acolo a venit şi fostul meu soţ, Dan Puican, care s-a lăsat de actorie, a venit la Bucureşti şi a devenit regizor la radio. Totodată, jucam în celebrul serial „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriau în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu un succes foarte mare la public. Timp de 24 de ani, cât am jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, jucam la Revistă la Grădina Boema. Mihai Maximilian nu scria comedie degeaba. Nu era ca acum, ne întâlnim şi râdem pur şi simplu... Nu! Făcea spectacole adevărate, avea subiecte şi probleme de ridicat, tratate astfel încât publicul să râdă dar să înveţe, să înţeleagă, să se răcorească şi să aibă satisfacţie. Asta era valoarea spectacolelor de la „Boema”. Nici ăia care veneau să ne taie textele nu-şi dădeau seama.

REP.: Cum era publicul?
Stela Popescu: Publicul era extrem de inteligent, românul este inteligent. De asta cred că se delasă câteodată... Actorul talentat este mai leneş şi mai delăsător ca cel mai puţin talentat. Ăla netalentat este ambiţios că vrea să-şi depăşească condiţia.

REP.: Dumneavoastră în ce categorie v-aţi încadra?
Stela Popescu: Leneşă... În facultate, profesorul nostru avea un păcat: nu suporta indisciplina! Punctualitatea şi disciplina erau sfinte. Asta a intrat în sufletul nostru. Sunt foarte punctuală, foarte serioasă la treabă. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că am o memorie excelentă. Ca să ai succes, în afară de talent, trebuie să munceşti foarte mult.

REP.: Ce roluri vă plac?
Stela Popescu: Îmi plac rolurile de compoziţie. Am jucat în "Preşul", timp de 18 ani, şi, dacă nu venea Revoluţia, jucam şi acum tot cu casa închisă. A fost o piesă in care se îmbogăţea o servitoare decrepită. Am început să îl joc la 31 de ani. Îţi spun, pentru un tânăr a juca un om bătrân e mult mai uşor decât pentru un bătrân a juca un rol de tânăr. Eu am putut!

REP.: Sunt roluri la care încă visaţi?
Stela Popescu: Da. Multe. Dar eu am avut succes de mică. Am avut atâtea oferte, încât am cam uitat de proiectele pe care mi le doream şi care erau mai ofertante pentru mine. În plus, dacă mi se refuza ceva, nu mă zbăteam. Dar eram punctuală şi conştiincioasă în tot ce făceam. Toţi eram aşa. Foarte disciplinaţi. Meseria asta se bazează pe seriozitate, pe punctualitate, pe concentrare, pe spirit de observaţie. Nu mergi pe stradă ca prostul. Mergi şi te uiţi, observi orice gest pentru că, poate, la un moment dat îţi va folosi.

REP.: Să trecem la capitolul „Cupluri de aur”, Stela Popescu cu Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel...
Stela Popescu: În 1971, a venit la mine acasă Tudor Vornicu şi mi-a spus că este momentul să facem show-uri de televiziune. Aşa am început să lucrez cu Bănică. Trebuia să facem un show de 45 de minute. Am avut un aşa succes că de-a doua zi „urlau” telefoanele: „Veniţi la noi în Cluj, în Timişoara, la Iaşi, la Craiova...”. Din acel moment am început să jucăm împreună în spectacolele ocazionale. El juca la Municipal şi eu la Teatrul de Comedie. Acest cuplu a mers foarte bine timp de opt ani, între 1971-1979. Au apărut nişte restricţii financiare de la primărie, nu mai aveau bani pentru colaboratori. M-au reţinut pe mine şi am căutat un partener din teatru, care era salariat, ca primăria să nu mai plătească. Şi mi l-au dat pe Arşinel. Aşa am început colaborarea cu Arşinel. De atunci până acum, timp de 32 de ani, joc cu el. Lumea crede că suntem căsătoriţi. Nu numai că nu suntem căsătoriţi, dar nici măcar nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Lumea crede că, dacă ne înţelegem aşa de bine pe scenă, suntem parteneri şi în viaţă.

REP.: Dintre toate ţările pe care le-aţi vizitat, de care v-aţi legat cele mai frumoase amintiri?
Stela Popescu: M-am îndrăgostit de Africa de Sud. Pe mine mă cucereşte tot ce este nou dar nu-mi fac iubiri eterne. Mie îmi place şi Bucureştiul, mai ales că eu îl ştiu şi din perioada mai romantică.

REP.: Vremurile se succed cu rapiditate. Cum vi se par astăzi oamenii?
Stela Popescu: Viaţa i-a făcut pe oameni mai răi, mai violenţi. Timpurile s-au schimbat. Viaţa este foarte frumoasă. E frumoasă dacă munceşti şi cel mai frumos este să munceşti ce îţi place.

REP.: Ce pasiuni aveţi?
Stela Popescu: O mare pasiune de-a mea sunt pantofii. Cred că am peste 100 de perechi de pantofi. Nu port decât patru perechi.

REP.: Sunteţi o doamnă la modă, sunteţi în pas şi cu tehnologia?
Stela Popescu: Sunt obligată. Eu lucrez şi la o revistă şi atunci eu sunt nevoită şi m-am învăţat să trimit materialele şi fotografiile prin mail. În general, nu sunt prea tehnică. Adică îmi bag degetele în ochi... Şi la telefon îmi bag degetele în ochi, la televizor nu-ţi mai spun, niciodată nu am programele puse bine.

REP.: Care este un lucru de care sunteţi dependentă?
Stela Popescu: Sunt dependentă de televiziune, dar nu de orice, ci de filme. La 12 noaptea, deschid televizorul să văd dacă prind ceva care să îmi placă.

REP.: Este întotdeauna o plăcere să fiţi o femeie celebră?
Stela Popescu: Există o mare plăcere să te cunoască toată lumea. Este un dezavantaj pentru că trebuie să fii tot timpul foarte atent la ceea ce faci. Trebuie să fii atent cu oamenii, să ai grijă ce vorbeşti, cum te porţi. Nu ai voie să faci orice, când te cunoaşte lumea. Trebuie să exteriorizezi toate calităţile. Este datoria statutului de om public. Altfel îi dezamăgeşti. Chiar dacă te doare măseaua şi te opreşte un om pe stradă, nu ai voie să îl repezi.

REP.: Vă încarcă întotdeauna cu energie pozitivă prezenţa oamenilor din jurul dumneavoastră?
Stela Popescu: Sigur că da. Eu iubesc oamenii. Îmi pare rău că se mai întâmplă ca uneori să nu fiu coafată sau mai obosită. Bineînţeles că atunci când ajung acasă, mă descalţ, îmi arunc papucii, îmi dau rochia jos, îmbrac cel mai lăbărţat halat din lume şi mă aşez frumos la televizor sau mă apuc de gătit. Îmi place să gătesc, dar nu pentru mine, eu mânânc orice. Gătesc în special pentru prieteni, îmi place să fac peşte la cuptor, fasole cu ciolan, fasole frecată, cârnăciori, numai mâncăruri grele cu specific românesc.

REP.: Doriţi să le transmiteţi cititorilor noştri un mesaj?
Stela Popescu: Vreau să le spun oamenilor că îi iubesc. Mă bucur că îmi răspundeţi cu acelaşi sentiment. Mi-aş dori să treceţi peste toate lucrurile grele din viaţă. Viaţa este grea, este adevărat. Dar nu vă ajută cu nimic dacă vă încrâncenaţi şi gândiţi negativ. Viaţa merită trăită, numai boala poate justifica suferinţa! Vreau să fiţi mai optimişti! Ziua de ieri a trecut, eu o aştept pe cea de mâine. Vă aştept să ne întâlnim la Teatrul Constantin Tănase.

A consemnat,
Cătălin VĂCARU

  • Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011

  • Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011

  • Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011


Imagine
Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011
Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011
Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011
Stela Popescu Interviu Exclusiv in Investigatorul Octombrie 2011

    Pagina 1 din 1   


Alte articole similare


Bilete spectacole

Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator Top



iN MEMORIAM STELA_POPESCU 21.12.1935 - 23.11.2017 FOTO Spectacole

Stela_Popescu (21.12.1935 - 23.11.2017) in Presa 2007-2012

TRCT CENTRUL DE PRESA

TRCT Spectacole Program Repertoriu




 Teatrul Constantin Tanase



Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media