(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 



STIRI DIVERSE MEDIA
 11.09.2019 - Lectii de leadership de la Constantin Tanase Revista Cariere.ro
 12.07.2019 - Incepe Stagiunea Estivala a Teatrului de Revista `Constantin Tanase`, proiect sustinut de Catena
 10.06.2019 - Si iata c-au trecut 80 de ani - Spectacol Aniversar Alexandru Arsinel
 04.06.2019 - Maestrul Alexandru Arsinel implineste azi 80 de ani. Articole si emisiuni dedicate artistului apreciat de generatii de romani!
 01.06.2019 - Alexandru_Lulescu ,nascut de Ziua Copilului, cel mai longeviv umorist, a fost sarbatorit, de colegii lui, la Teatrul de Revista
 27.03.2019 - Actorii din lumea intreaga sarbatoresc Ziua Mondiala a Teatrului! La Multi Ani tuturor iubitorilor de Teatru si slujitorilor acestuia!
 02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


TRCT CENTRUL DE PRESA
Nume Pct
1.Teatrul de Revista `C.Tanase` pe harta Festivalului B-FIT IN THE STREET  
2.Alexandru_Arsinel `Si iata c-au trecut 80 de ani`Spectacol aniversar FOTO  
3.TEATRUL de REVISTA `C-tin Tanase` Bucuresti va invita la NOAPTEA MUZEELOR 2019  
4.Ziua_Mondiala a Teatrului, initiativa Institutului International de Teatru din 1961  
5.Campania Nationala Uniter `Artistii pentru artisti` Spectacole si Ambasadori  
6.Gala SENIORILOR de 5 STELE, eveniment CSMB 2019 la Teatrul `C.Tanase`  
7.Teatrul de Revista `C-tin. Tanase` in Presa 2015-2018  
8.TRCT PREMII, DISTINCTII, DIPLOME  
9.TRCT Cronici, Recomandari, Testimoniale, Recenzii  
10.GALERIE VIDEO SPECTACOLE  
11.GALERIE FOTO SPECTACOLE  
12.ISTORIC ARHIVA DE AUR  
13.TRCT PARTENERI ce sustin activitatea Teatrului  
14.Alexandru_Arsinel Articole in Presa 2013-2019  
..continua..


Contact Webmaster
     


Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator  

Trandafir_Adriana `Hollywood-ul copilariei mele!` Interviu Investigatorul 2011


Bilete spectacole

Reddit
Digg It
Tumblr


Cunoscuta actriţã a Teatrului "Constantin Tãnase" a avut senzaţia cã i s-au tãiat rãdãcinile atunci când s-a tãiat "nucul copilãriei" ei !

ADRIANA TRANDAFIR: "Poiana satului a fost Hollywood-ul copilãriei mele!"

Rep: Se spune cã munca înnobileazã omul. Dumneavoastrã sunteţi „nobilã” toatã vara.
Cum este sã munciţi când alţii sunt în concediu?

A.T.: Actorul este nemulţumit în douã situaţii: atunci când joacã şi atunci când nu joacã! Sunt un pic frustratã cã toatã lumea merge la mare, în concedii, şi noi lucrãm toatã vara. Muncim pânã pe data de 7 august, se deschide şi Grãdina de Varã de la Herãstrãu. Sunt şi fericitã în acelaşi timp cã joc şi cã am succes.

Rep: Unde vã poate gãsi spectatorul iubitor de teatru pe timpul verii?

A.T.: O datã cu închiderea stagiunii, am încheiat colaborarea cu Teatrul Metropolis, eu joc „Nevestele vesele din Windsor”, în regia lui Alexandru Tocilescu. Am încheiat colaborarea şi cu Teatrul Mic, cu piesa „Mã mut la mama”. Am rãmas de „gardã” pentru Teatrul de Revistã Constantin Tãnase. Ne pregãtim pentru premiera care va deschide Grãdina de Varã a Teatrului Constantin Tãnase, sala Herãstrãu.

Rep: Aţi jucat în rolul principal în lung metrajul ”Europolis”, un film care atinge o zonã a mitului şi a superstiţiilor. Cum continuã aceastã experienţã pentru dumneavoastrã?
A.T.: În luna august, am premiera la Paris cu filmul „Europolis”, în regia lui Cornel Gheorghiţã. Filmul a luat diverse distincţii şi a fost la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale. Vom merge acolo împreunã cu echipa. A venit rândul sã aparã şi acolo fiindcã este o co-producţie româno-francezã. Cea mai mare bucurie pe care o aştept este sã merg cu familia la mare. Mergem în Turcia sã ne odihnim, sã nu sune niciun telefon şi sã nu dau socotealã nimãnui. Numai pentru familie o sã fiu disponibilã.

Rep: De ce Turcia?
A.T.: Este o ţarã în care mã duc de fiecare datã cu mare bucurie şi o aleg fãrã nicio ezitare. Pentru familii, turcii sunt imbatabili. Conceptul lor de all-inclusive şi de resorturi în care te duci şi sã te odihneşti, sã te simţi bine şi sã fii respectat şi sã ţi se ofere tot, chiar mai mult decât vrei, este fenomenal. Am fost în multe locuri în lumea asta dar, pentru mine, turcii, cu sistemul de turism, sunt excelenţi.

Rep: Când i-aţi descoperit?
A.T.: Imediat dupã Revoluţie şi de atunci merg în fiecare an acolo. Este prima alegere. Am devenit capitalişti, ştim exact din februarie unde o sã fim în august.

Rep: Televiziunea este o altã dragoste a Adrianei Trandafir. Ce colaborãri aveţi în prezent?
A.T.: Chiar acum am terminat de înregistrat douã emisiuni la Antena 1 cu Mihaela Rãdulescu. A fost un an foarte greu, am muncit foarte mult. Am avut multe deplasãri, multe turnee în ţarã. Am propus, împreunã cu cei doi copii nãstruşnici ai mei, Gabriel Fãtu şi Andreas Petrescu, din spectacolul „Mã mut la mama” şi am hotãrât sã jucãm o zi pe sãptãmânã la un hotel din staţiunea Mamaia aceastã piesã.

Rep: Iatã cã dispare puţin acel sentiment de frustrare, vizitaţi marea...
A.T.: Mersul ãsta în diferite locuri este cu dus şi întors, în sensul cã toatã lumea spune cã avem timp sã vizitãm diferite locuri. De exemplu, când te duci în turneu în America, dupã 17 ore cu avionul, transportul cu autocarul câteva ore, te opreşti la locul în care se ţine spectacolul, strângi bagajele şi mergi mai departe.

Rep: Nu se poate îmbina plãcutul cu utilul în cazul dumneavoastrã?
A.T.: Rareori. În general, toate turneele noastre sunt un fel de cantonamente stricte şi destul de obositoare. Odatã, cineva m-a întrebat ce am vãzut în America. Am spus: autostrãzi, wc-uri, moteluri, atât!

Rep: Sunteţi în zodia Taur, nãscutã pe 26 aprilie. Credeţi în horoscop?
A.T.: Sigur cã da. Tot ceea ce spun zodiile de bine şi de rãu, da mi le asum.

Rep: Ne întoarcem în timp. Care sunt amintirile dumneavoastrã din copilãrie, centrate pe meseria pe care avea sã o urmaţi?
A.T.: Am fost binecuvântatã de Dumnezeu pentru cã m-am nãscut la ţarã şi am copilãrit acolo, la Bascov, lângã Piteşti. Este un loc sub dealuri, la intersecţia drumurilor dintre Curtea de Argeş şi Sibiu. Nimic din ce este în prezent la Bascov nu mai este cum a fost odatã. Cea mai înaltã construcţie era şcoala şi grãdiniţa mea. Îmi amintesc uliţele satului pline de praf şi pline de farmecul copilãriei. Nimic din ceea ce am simţit şi am vãzut nu concureazã cu amintirile mele legate de Bascov. Mirosul Cãminului Cultural, podeaua de lemn datã cu gaz. Niciun parfum internaţional nu egaleazã mirosul acela...

Rep: Cât de des vizitaţi acum acele locuri?
A.T.: Din nefericire, nu mã mai duc foarte des. Satul a devenit un orãşel mai mic. Este o prelungire a Piteştiului, de fiecare datã când trec pe acolo inima îmi tresaltã. Rãdãcinile mele au fost practic tãiate. Casa nu mai existã, nucul copilãriei mele -cum Nicã a avut teiul lui, am avut şi eu nucul meu- nu mai existã. A nãvãlit oraşul peste noi, asfaltul, betonul. Lumea s-a modernizat dar amintirile şi prietenii mei, tot ceea ce am simţit şi simt în continuare, sunt ceva unic. Deşi sunt cetãţean de onoare al satului, nu am apucat sã îmi fac o cãsuţã acolo. Este un mare regret, cã nu am o cãsuţã la ţarã.

Rep: Este prea târziu sã vã îndepliniţi acest vis?
A.T.: Este tardiv. Dupã ce am plecat la facultate, pãrinţii mei au plecat de acolo şi a mai rãmas doar nucul care a fost tãiat la un moment dat. Anul în care a dispãrut nucul am avut senzaţia cã mi-au tãiat rãdãcinile. Când spun Bascov şi copilãrie simt ceva aparte, este un magnetism special.

Rep: Cum simţeaţi trecerea timpului în copilãrie?
A.T.: Vorbim de anii '60, atunci nu erau televizoare, omul nu era agresat de atâta tehnicã. Timpul avea timp... Acum timpul nu mai are timp cu noi. Totul este pe fugã, aproape cã nici nu ştii când trece vremea. Nu mai poţi controla timpul. Când eram copil planificam şi simţeam altfel timpul. Vara dura enorm... Acum timpul ne controleazã el pe noi. Suntem supuşi.

Rep: Care au fost primele acte înrudite cu teatrul, atunci când eraţi un copil?
A.T.: Eu mi-am început „artisticãriile” de când eram la grãdiniţã. Am amintiri foarte frumoase legate de copilãria mea, nu am uitat nimic. ªi acum pãstrez legãturi de prietenie cu fetele de la grãdiniţã. Bãieţii se fãceau fraţi de cruce, noi fetele ne fãceam surate. Surata mea, Dumitrache Elena, este acum bunicã. De fiecare datã când mã duc la Piteşti, opresc la poarta casei ei şi suntem exact ca atunci când mergeam la grãdiniţã, desculţe pe uliţa satului. În acele timpuri, am trãit cele mai înãlţãtoare momente: primul sãrut, primul mãrţişor, prima ieşire la colind. În bãtãtura satului a pornit totul. Momentele artistice de la grãdiniţã nu mi-au plãcut foarte tare. Erau impuse. Mi-au plãcut cele la libera alegere.

Rep: Care sunt aceste momente, puteţi rememora?
A.T.: Mergeam în poiana satului, acolo fãceam tot felul de piese, jocuri. Copiii mei, ªtefan şi Maria Speranţa, nu mai au jocuri. Ei nu se mai joacã de-a... Ei stau pe computer, copiii nu se mai joacã în faţa casei, în faţa blocului. Generaţia actualã are cãştile pe urechi. Îmi pare rãu pentru ei... Sentimentul de libertate îl am încã din primii ani, nu am fost membru de partid, am fost pionier, dar de atunci nimeni nu mi-a impus nimic. Dovadã cã meseria pe care o am este una de libertate, atât interioarã cât şi exterioarã. Poiana satului a fost Hollywood-ul copilãriei mele. Acolo a fost placa turnantã a tuturor lucrurilor dumnezeieşti care s-au întâmplat. Spuneam poezii, cântam, plângeam, ne vorbeam despre viaţã. Cum Moromete vorbea la fierãrie, unde se aduna tot satul, acolo în poianã era locul nostru, al copiilor. Îmi amintesc cã ne fãleam cu ce haine noi am primit de Paşte, ne arãtam vânãtãile „cãpãtate” acasã pentru cã fãceam prostii.

Rep: Aţi fost o generaţie cu cheia de gât?
A.T.: În familia mea suntem aşezaţi pe trei straturi. Eu, care am copilãrit la ţarã, soţul meu care a copilãrit în lift şi copiii mei care au copilãrit la mall. Generaţii diferite, în medii diferite. Nu am fost o generaţie cu cheia de gât. La noi la ţarã, nu se închideau uşile. Soţul meu, copilãrind în oraş, a fost în lift cu cheia de gât. Copiii noştri merg la mall, la film, numai mall...

Rep: Aţi putut „corecta” tentaţiile şi capcanele din viaţa copiilor dumneavoastrã?
A.T.: Da, cât de cât. Am încercat, dar nu se poate. Nici eu nu vreau sã trãiesc ca pe vremea mea, pentru cã şi eu sunt interesatã de lucrul ãsta. Nu sunt adepta abandonãrii tehnicii, dar nici a sufletului. Vreau sã fiu o mamã normalã, a zilelor pe care le trãiesc acum.

Rep: Cine v-a remarcat pentru prima datã talentul incontestabil?
A.T.: La grãdiniţã am participat şi „am sãrit” în ochii specialiştilor ca fiind un copil talentat. Am participat în absolut toate concursurile, festivalurile şi Cântãrile României, cum se chemau atunci, am reprezentat grãdiniţa, şcoala, liceul şi apoi judeţul cu diferite ocazii. La un festival m-am întâlnit cu Nicu Alifantis care cânta la acordeon, cu Adrian Pintea, Mariana Buruianã, cu mulţi dintre colegii pe care i-am avut în Institutul de Teatru. Am fost un copil foarte talentat, serios şi foarte dotat.

Rep: Care era cea mai mare calitate a tinerei speranţe, concretizatã între timp, Adriana Trandafir?
A.T.: Cea mai mare calitate a mea a fost cã mi-am ascultat inima. Tatãl meu şi-ar fi dorit sã fiu, în cel mai optimist scenariu, învãţãtoare sau sã fiu bibliotecarã în sat. Taur fiind, mi-am depãşit condiţia şi, ca dovadã, nu am vrut sã mã duc la un liceu normal la oraş. Am fãcut liceul de limbã germanã. A fost foarte greu dar a fost pentru mine o şcoalã în plus pentru viaţã. Eu spun întotdeauna despre mine cã am fost într-un loc şi acelui loc i-a fost cel mai bine. Am fost prima generaţie a liceului de limbã germanã, am reprezentat generaţia de aur, suntem prieteni şi acum şi ne întâlnim din toatã lumea, am organizat chiar şi o întâlnire în Germania.

Rep: Cine a fost primul dumneavoastrã mentor?
A.T.: La Bascov, copil fiind, am fost descoperitã de cãtre Ion Popa, student la Limba şi Literatura Românã. Acest om a format multe talente: scriitori, actori, regizori. Actualmente este secretar literar la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti. M-a urcat pe scena cãminului cultural din satul nostru şi mi-a dat un rol. Þin minte şi acum, jucam rolul unei bãtrâne. Am avut un suces extraordinar şi venea mereu acasã şi îi cerea acordul lui tata sã mã duc sã fac teatru la cãminul cultural din sat. Într-o searã, sãpam porumbul. Ion trecea pe uliţã, eu i-am spus “sãrut mâna” şi el mi-a zis ca de atunci sã nu îi mai spun aşa pentru cã sunt o domnişoarã, nu mai sunt un copil, şi o sã-mi spunã el “sãrut mâna”. Momentul acela nu o sã îl uit niciodatã. Eu le spun şi acum “sãrut mâna” bãrbaţilor pentru cã aşa am fost educatã.
Mai târziu, am fost descoperitã de cãtre un actor, Cornel Poenaru. M-a vãzut prima datã în clasa a V-a şi mi-a spus încã de atunci trebuie sã mã fac actriţã. De atunci, familia lui m-a crescut ca pe fiica lor. El şi soţia lui, Speranţa Poenaru, profesoarã de flaut la Liceul de Muzicã de la Piteşti, au fost cei care mi-au dat încredere în mine.

Rep: Cum a fost episodul admiterii la Institutul de Artã Teatralã şi Cinematograficã din Bucureşti?
A.T.: Eu m-am dus la admitere în uniformã. Practic, am fugit de acasã şi am dat examenul la teatru. A fost relevant faptul cã am intrat prima, de prima datã...
Eram venitã de la ţarã pentru prima datã în Bucureşti, mi-am fãcut un repertoriu aşa cum am simţit eu, Cornel Poenaru a şlefuit... Talentul nu ţi-l dã nimeni, nicio şcoalã. Poţi sã faci şapte facultãţi, dacã nu ai talent degeaba le faci. ªcoala te şlefuieşte, te pune în luminã, te face sã ştii ceea ce ştiai, dar nu ştiai cã ştiai. Cornel şi Speranţa Poenaru au fost nu doar mentorii mei ci şi îngerii mei pãzitori. Îmi amintesc cã s-au interesat şi când au vãzut cã am trecut probã dupã probã, la ultima dintre ele mi-au fãcut o rochie. O rochie de mãtase, cu croiala largã cu mâneci bufante şi pe talie. Am dat aceastã ultimã probã în aceastã rochie, a fost memorabil.

Rep: Aţi pãstrat aceastã rochie odatã cu amintirea?
A.T.: Am pãstrat acea rochie. Familia Poenaru plecase în Germania. În primul meu turneu din Germania, m-am dus la uşa lor, îmbrãcatã în acea rochiţã, şi au fost foarte fericiţi.

Rep: ªi aţi ajuns la clasa profesorilor Leopoldina Bãlãnuţã, Alexa Visarion şi Alexandru Lazãr? Ce amintiri pãstraţi din acea perioadã?
A.T.: În 1975, am intrat la Institut din prima mea încercare. Erau şase locuri şi 876 de pretendenţi. Am intrat la clasa doamnei profesoare Leopoldina Bãlãnuţã, a domnului profesor Alexa Visarion şi i-am avut ca asistenţi pe Valentin Clãtãreanu şi Sandu Lazãr. Apoi am fost preluaţi de cãtre domnul Laurenţiu Achimioarã şi am terminat cu nota 10, în anul 1979, când am trecut la Reşiţa. Între 1979-1982, am fost actriţã la Teatrul de Stat din Reşiţa. În studenţie, a fost o perioadã fantasticã. A fost extraordinar faptul cã, din lumea mea, am ajuns în lumea asta, a oamenilor a cãror voci le ştiam de la radio, pe care nu îi vãzusem niciodatã... Când l-am vãzut prima oarã pe Amza Pellea, m-am lipit de perete, pentru cã îl vedeam viu pe Mihai Viteazul. Este un privilegiu sã stai alãturi de asemenea oameni, de Cotescu, Marinus Moraru, Sanda Manu. Erau mari personalitãţi. Am avut nişte profesori extraordinari şi am trãit o perioadã bunã de şlefuire. Pentru mine, Leopoldina Bãlãnuţã a fost un alt înger pãzitor. Sunt înconjuratã de un pluton de îngeri. Îmi amintesc de nopţile, zilele, examenele alãturi de doamna profesor Bãlãnuţã. Îmi este dor de ea pentru cã a fost pentru mine ca şi o mamã, omul care mi-a spus cã am filon de tragedianã. Nu pot sã nu o amintesc pe doamna directoare a Teatrului Giuleşti de atunci, Elena Deleanu, care, vãzându-mã într-un spectacol la Casandra, în studenţie, „Romeo şi Julieta”, spectacol de referinţã al generaţiilor noastre, a venit la mine la cabinã şi mi-a spus cã şi-ar dori sã devin actriţã la teatrul ei. Este ca şi cum ar veni acum la mine Robert de Niro şi mi-ar spune cã vrea sã devin partenera lui de film pe viaţã. Era ceva unic.

Rep: Cum au fost experienţele dumneavoastrã la Teatrul de Stat din Reşiţa şi la Teatrul Giuleşti, Odeon, aşa cum se numeşte în prezent?
A.T.: Încã din studenţie, am jucat la teatrul Giuleşti, deşi am fost şi la Teatrul din Reşiţa. Doamna Deleanu m-a aşteptat la Giuleşti, am dat concurs dupã concurs şi mi-a pãstrat locul iar, în 1982, am fost angajatã la Teatrul Giuleşti, care a devenit apoi Odeon. Am stat acolo pânã în 2005. A fost un moment de mare, mare bucurie, de împlinire profesionalã. La Reşiţa a fost cea mai bunã perioadã a teatrului de acolo. Am fost o trupã care am fãcut o „revoluţie” a teatrului, a spiritului. Jucam „Zãpãcita de la ora 4”, un spectacol în regia lui George Bãnicã, pe care l-am jucat şi la nouã ani dupã ce am plecat de la Reşiţa. Toate aceste perioade sunt asemenea unor sertare dintr-un cufãr al amintirilor şi am cheia pentru fiecare. Existã sertare pe care nu doresc sã le deschid, dar fiecare dintre ele, cu bune şi cu rele, mã completeazã. Unde am fost, am fãcut întotdeauna tot ce am putut mai bine, ca şi când le-aş fi fãcut pentru ultima oarã. Mereu am gândit cã trebuie sã las toate uşile deschise iar, dacã o uşã se închide, Dumnezeu îţi deschide o fereastrã. Revenind la Odeon, acolo am prins cea mai bunã perioadã a lui. Spectacole ca: „La ţigãnci”, „Cumetrele”, “Domnişoara Anastasia”, „Alchimistul”, am jucat „Arta conversaţiei” de 876 de ori, în trei ani de zile.

Rep: Cum aţi ajuns la Teatrul de Revistã Constantin Tãnase?
A.T.: La Odeon am avut un prag de „nepotrivire de caracter”. M-am despãrţit de Teatrul Odeon, am traversat strada şi am venit la Teatrul Constantin Tãnase, de unde vreau sã ies la pensie.

Rep: Cum vã simţiţi aici? Aţi amenajat şi o cabinã în stil hollywoodian...
A.T.: Ai vãzut ce cabinã frumosã am fãcut aici. Mã simt foarte bine, pentru cã este greu sã o iei de la capãt atunci când eşti cel mai bãtrân dintre tineri şi cel mai tânãr dintre bãtrâni. Nu am luat locul nimãnui, pentru cã locul în teatru nu este ca în tramvai, sã te ridici şi sã îl dai primului venit. Sunt nişte legi nescrise.
Colegii mei, începând de la domnul Arşinel pânã la portar, mã iubesc, mã respectã şi nu ai cum sã nu simţi lucrul ãsta. Sunt sigurã cã voi ieşi fericitã la pensie.

Rep: Aţi amintit de pensionare. Vã este teamã de acest moment?
A.T.: Nu neapãrat asta. În meseria noastrã, depindem de o sumedenie de lucruri: de direcţie, de scenografie, de regie. Aş vrea sã nu mai depind de atât de mulţi oameni. Aş vrea sã fac lucruri pe care nu le-am fãcut toatã viaţa mea. Sã mã trezesc într-o zi, sã mã duc în pijama şi sã-mi beau liniştitã cafeaua pe terasã, sã ajung ca în copilãrie. Sã vãd cum creşte o floare, sã vorbesc cu ea. Aş dori sã conduc eu timpul, sã nu mã mai conducã timpul pe mine.

Rep: Care sunt regretele cele mai mari ale dumneavoastrã?
A.T.: Sunt atât de supãratã pentru cã mi-au crescut copiii, fãrã sã observ. Totul, în jurul meu, s-a întâmplat foarte repede. Fiind şi tu în zodia taur ştii cã le ducem la capãt. Când ne propunem ceva facem. Pe urmã, nu te mai poţi bucura de ele, pentru cã ai aşteptat prea mult. Îmi pare rãu cã nu am fãcut mai mulţi copii. Aceştia sunt o minune de la Dumnezeu.
Regret cã nu am timp sã scriu, pentru cã simt şi gândesc mai repede decât aş putea sã scriu, tot din cauza lipsei de timp.

Rep: Sunteţi în continuare pe val pe plan profesional. Aţi prins acest val sau a stat în natura dumneavoastrã?
A.T.: În afara perioadei în care am alãptat copiii, tot timpul am fost pe scenã. Am fost tot timpul pe val. Nici mãcar nu ştiu sã înot, dar am fost tot timpul pe val. Orice se poate spune despre mine, dar cã nu sunt talentatã nu! Nu am prins aceste valuri, eu le-am creat. Cei care prind valuri, dispar repede.
Mã supãr foarte tare cã, atunci când dispare un artist, toate televiziunile şi toatã lumea deschide ochii. Ce fac în restul timpului, atunci când suntem în viaţã? Eu împart cabina cu Stela Popescu, Cristina Stamate, Paula Rãdulescu. Eu le-am spus fetelor cã le iubesc în viaţã. Cred cã este mai important decât sã dau mii de declaraţii, dupã ce una dintre noi nu o sã mai fie. Mi-am propus ca, în fiecare zi, aici la cabinã, sã fie o micã sãrbãtoare. Acum am venit cu o şampanie. Paula a venit cu cozonac. Vrem sã ne bucurãm. Murim atât de des şi trãim atât de puţin, eu nu îmi mai doresc nimic de la viaţã. Viaţa mi-a dat tot ce mi-am dorit.

Rep: Ce altceva vã mai doriţi de la viaţã? Trebuie sã mai fie altceva...
A.T.: Îmi mai doresc un singur lucru. Nu sã am ani mai mulţi în viaţã, sã am mai multã viaţã înainte. Aş vrea sã mã iubesc mai mult, aş vrea sã nu mã mai irosesc pe lucruri inutile, dar asta vine odatã cu vârsta. Îmi doresc sã mã bucur mai mult de familia mea.

Rep: Sunteţi recunoscutã ca fiind o persoanã activã. Cum ar continua aceastã descriere?
A.T.: Eu nu m-am plictisit niciodatã, aş vrea sã stau acasã şi sã mã plictisesc. Eu am fãcut încã o facultate acum câţiva ani, am vrut sã verific dacã mai sunt vie. Am fãcut Comunicare Managerialã şi Resurse Umane. Sunt pregãtitã oricând sã o iau de la capãt şi sã fac altceva. Sunt foarte puţine lucruri care mã mai pot surprinde, dar aştept sã fiu surprinsã de fiecare datã. Ceea ce m-a bucurat foarte tare este faptul cã am rãmas un om simplu.

Rep: Aţi spus cã nu aveţi timp. Cu toate acestea vã faceţi timp pentru întâlniri cu bãtrâni de la un cãmin. Este o modalitate de a rãsplãti oamenii care vã preţuiesc?
A.T.: Într-adevãr, de ani de zile îi duc la teatru, la spectacole, alerg dupã sponsori pentru cãmin. Dacã ai voinţã poţi schimba o ţarã întreagã.

Rep: Vã pregãtiţi sã deveniţi bunicã?
A.T.: Mã pregãtesc sã devin cea mai bunã bunicã din lume. Nu am fost o mamã bunã, nu ştiu dacã am fost cel mai bun copil, sorã, soţie, dar cred cã am sã fiu cea mai bunã bunicã.

Rep: ªtefan vã pregãteşte deja pentru meseria de bunicã?
A.T.: El nu a împlinit încã nici 20 de ani. Eu am nãscut-o pe Maria Speranţa la 45 de ani. Spun cã nu trebuie sã aştepţi. În general, oamenii aşteaptã sã facã ceva, ca pe urmã sã urmeze un copil. Vor sã-şi facã o casã, dupã care altceva şi aşa trece timpul. Nu, copiii trebuie fãcuţi. Cu cât îi faci mai repede, cu atât poţi sã fii nu doar pãrintele lui ci şi prietenul lui. O spun din experienţã. Cu cât îi faci mai târziu, cu atât îţi este mai greu sã te pui la mintea lor, sã îi înţelegi. Dacã stai sã te gândeşti, eu puteam fi de multã vreme bunicã.

Rep: Ce pasiuni ascunse aveţi?
A.T.: Îmi place sã gãtesc, sã pun murãturi. Sunt o clasicã în acest sens. Sunt vie şi îmi place sã încerc noi şi noi lucruri. Cred cã sunt "cool", adaptatã vremurilor pe care le trãim. Sunt totodatã un ţãran cu suflet de burghez şi o fatã tristã plinã de umor.

Rep: Ce mesaj aveţi pentru cititorii noştri?
A.T.: În viaţã nu este atât de important ceea ce ţi se întâmplã, ci ceea ce înveţi din aceste experienţe. Important în viaţã nu este ce ai, este important pe cine ai. Trebuie sã te uiţi în oglindã şi sã nu îţi fie ruşine. Octavian Paler spunea: „Dacã Dumnezeu mi-ar mai da încã o bucatã de viaţã, nu aş mai spune tot ce gândesc, dar aş gândi tot ce aş spune.” Oamenii vor sã trãiascã pe culmi şi, de fapt, adevãrata fericire constã în felul în care escaladezi muntele.
Le doresc cititorilor voştri sã ne iubeascã cât suntem în viaţã. Marea nenorocire a secolului nostru este lipsa de comunicare. Scrisul, ca şi vorbitul, poate vindeca rãnile sufleteşti. Trebuie sã fim mai rãbdãtori cu noi, mai înţelegãtori, mai iubitori. Moartea nu vine cu bãtrâneţea, moartea intervine odatã cu nepãsarea.

A consemnat,
Cãtãlin VÃCARU

Bilete
 
Program
 
Media
 
CronMed
 
Distributie
 
Foto
 
Video

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

  • Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011


Imagine
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011
Adriana Trandafir Interviu Exclusiv in Investigatorul Iulie 2011

    Pagina 1 din 1   


Alte articole similare


Bilete spectacole

Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator Top



Trandafir_Adriana actrita TRCT in Presa, Premii 2011-2015.Media

TRANDAFIR_ADRIANA Spectacole FOTO INTERVIURI

TRCT Spectacole Program Repertoriu




 Teatrul Constantin Tanase



Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media