(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 



STIRI DIVERSE MEDIA
 11.09.2019 - Lectii de leadership de la Constantin Tanase Revista Cariere.ro
 12.07.2019 - Incepe Stagiunea Estivala a Teatrului de Revista `Constantin Tanase`, proiect sustinut de Catena
 10.06.2019 - Si iata c-au trecut 80 de ani - Spectacol Aniversar Alexandru Arsinel
 04.06.2019 - Maestrul Alexandru Arsinel implineste azi 80 de ani. Articole si emisiuni dedicate artistului apreciat de generatii de romani!
 01.06.2019 - Alexandru_Lulescu ,nascut de Ziua Copilului, cel mai longeviv umorist, a fost sarbatorit, de colegii lui, la Teatrul de Revista
 27.03.2019 - Actorii din lumea intreaga sarbatoresc Ziua Mondiala a Teatrului! La Multi Ani tuturor iubitorilor de Teatru si slujitorilor acestuia!
 02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


TRCT CENTRUL DE PRESA
Nume Pct
1.Teatrul de Revista `C.Tanase` pe harta Festivalului B-FIT IN THE STREET  
2.Alexandru_Arsinel `Si iata c-au trecut 80 de ani`Spectacol aniversar FOTO  
3.TEATRUL de REVISTA `C-tin Tanase` Bucuresti va invita la NOAPTEA MUZEELOR 2019  
4.Ziua_Mondiala a Teatrului, initiativa Institutului International de Teatru din 1961  
5.Campania Nationala Uniter `Artistii pentru artisti` Spectacole si Ambasadori  
6.Gala SENIORILOR de 5 STELE, eveniment CSMB 2019 la Teatrul `C.Tanase`  
7.Teatrul de Revista `C-tin. Tanase` in Presa 2015-2018  
8.TRCT PREMII, DISTINCTII, DIPLOME  
9.TRCT Cronici, Recomandari, Testimoniale, Recenzii  
10.GALERIE VIDEO SPECTACOLE  
11.GALERIE FOTO SPECTACOLE  
12.ISTORIC ARHIVA DE AUR  
13.TRCT PARTENERI ce sustin activitatea Teatrului  
14.Alexandru_Arsinel Articole in Presa 2013-2019  
..continua..


Contact Webmaster
     


Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator  

Vasile_Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`


Bilete spectacole

Reddit
Digg It
Tumblr


Teatrul de Revistã “Constantin Tãnase” Bucuresti, Calea Victoriei nr.33

Vasile Muraru: «Dimineata aveam desteptarea la 5,30 si dãdeam cu cârpa, iar seara luam aplauze.»


Interviu exclusiv - INVESTIGATORUL 2011

REP.: De ce ati acceptat sã fiti directorul artistic al Teatrului de Revistã Constantin Tãnase din Bucuresti?

Vasile Muraru:
Domnul Alexandru Arsinel a avut încredere în mine si a propus sã ocup aceastã functie.
Primãria a organizat concurs si l-am câstigat.
Domnul Arsinel a vãzut cã sunt gospodar, fiind de la tarã si a observat cã sunt atasat de acest teatru. El a fost un model pentru mine.
Pe vremea comunistã era o onoare sã fii director, dar acum devii sluga tuturor prin ocuparea unui post de conducere.
Trebuie sã rãspunzi de ceea ce fac oamenii din subordine si de bunul mers al institutiei.

Din 1981 sunt încadrat la Teatrul Constantin Tãnase din Bucuresti, de când am terminat facultatea. În institut am învãtat cu totul altceva decât ceea ce fac. Aici am învãtat sã-mi fac meseria. Probabil cã acestea au fost motivele pentru care domnul Alexandru Arsinel m-a ales. Dumnezeu hotãrãste. Eu trebuie doar sã muncesc.

REP. : În ce mod este diferitã aceastã meserie fatã de ceea ce ati învãtat în facultate?

Vasile Muraru:
Într-un spectacol poti sã ai rol principal sau roluri secundare, episodice.
Depinde… au fost actori în istoria teatrului care au fost creati.
Au avut harul de a transforma rolurile episodice în unele principale si de a atrage spectatorii la teatru pentru a-i vedea interpretând.
Pe scena teatrului clasic te sprijini pe parteneri, pe decor.
Dacã gresesti în primul act, îti iese rolul în cel de-al doilea, în schimb, la teatrul de revistã esti aruncat în „groapa cu lei” a publicului.
În trei minute se hotãrãste soarta actorului: cucereste publicul sau nu.

REP. : Cum credeti cã ati convins publicul? În ce mod trebuie sã joace un actor la teatrul de revistã, pentru a rãmâne pe scenã toatã viata, asa cum ati reusit dumneavoastrã?

Vasile Muraru:
În facultate am fost scolit sã joc teatru, sã fiu actor complet.
Am interpretat diferite roluri.
În studentie am obtinut premiul I pe tarã la Festivalul Studentesc, în 1981, cu "Undeva o luminã", unde jucam un politist.
Era un rol de comedie, dar eram directionat în primii ani de facultate sã joc dramã, melodramã, roluri care au o anumitã greutate.
Însã, la teatrul de revistã sunt actori care au rãmas faimosi în istoria comicului prin faptul cã provoacã râsul de la prima aparitie, prin diferitele defecte pe care le au.

REP. : Acestea se transformã în calitãti când discutãm despre comedie.

Vasile Muraru:
Într-adevãr. Junii primi de comedie sunt foarte rari.
Defectele de vorbire provoacã, iar, un râs în cascade.
Eu am fost simpatizat. A fost greu la început.
Consider cã meseriile de actor la teatru de revistã si clovn la circ sunt cele mai dificile.
Putini dintre actorii ceilalti fac fatã pe scena de la noi, dar oricare de aici se descurcã într-un teatru de prozã.
Sigur cã s-a întâmplat sã plece de aici marele Alexandru Giugaru, cel care pe scena de la revistã se numea Sandi Husi, era chiar cumnatul lui Constantin Tãnase.
El s-a transferat la Teatrul National. Birlic a jucat pe aceastã scenã.
Colea Rãutu, George Vraca si multi altii fost invitati în spectacolele de revistã.
S-a întâmplat ca unii actori care au jucat episodic la noi sã nu facã fatã pe aceastã scenã, desi erau vedete pe scenele clasice.
Aici e altã lume.

REP. : V-ati impus atunci când ati început sã jucati cupletele cu Nae Lãzãrescu?

Vasile Muraru:
Atunci când am venit, directorul Nicolae Dinescu era si regizor si mi-a propus, în 1982, sã interpretez alãturi de Nae Lãzãrescu un numãr.
Marius Tupan a scris, atunci, în Urzica: „A apãrut un nou cuplu pe Calea Victoriei!”.
Apoi am jucat si cu Nicu Constantin si alti actori, dupã cum era nevoie.
Din 1987, spectacolul "Savoy, Savoy!" a fost un mare succes al anilor 80.

Dupã Revolutia din 1989, Nae Lãzãrescu a avut ideea celebrului cuplet "Ce-o sã fie, ce-o sã fie!" din spectacolul "O mie si una de glume", care s-a jucat la Tãnase.
Cupletul s-a auzit la emisiunea "Unda veselã" a domnului Vova si a rãmas în memoria colectivã.
Ne-am dus ca racheta spre succes pentru cã am fost mediatizati.
Devenise un slagãr cupletul. Cum deschideam gura, lumea aplauda si ovationa.

REP. : În ce context ati ajuns la teatrul de revistã?

Vasile Muraru:
Am ajuns aici cã am vrut sã rãmân în Bucuresti. Eram cãsãtorit si sotia era studentã la Medicinã.
Cum sã ne despãrtim?! Eu m-am nãscut în Piatra Neamt.
Cornel Nicoarã, directorul teatrului de acolo a vrut sã mã angajeze.
Dar cum sã accept sã fiu încadrat într-un teatru din locul în care am crescut si apoi sã nu mã prezint la post?!
Atunci am ales unul din Satu Mare, unde erau cinci locuri, deci putea sã lipsescã unul.
Nu m-am prezentat. M-au amendat, mi-au trimis citatie, am stat trei luni farã salariu.
Am obtinut, apoi, o detasare, am mai stat trei luni farã retributie, dupã care a mers domnul Alexandru Arsinel la Consiliul Culturii,
a fãcut o adresã din partea Teatrului de Revistã Constantin Tãnase prin care a explicat cã nu are angajati tineri, a organizat un concurs si asa am rãmas titular pe post, aici.

REP. : De atunci erati prieten cu domnul Alexandru Arsinel?

Vasile Muraru: Eu îl simpatizam, ca si pe doamna Stela Popescu.
Am crescut cu dumnealor si usor, usor, ne-am împrietenit.
Erau prea mari pentru ce eram eu, atunci.

REP. : Familia cum vã percepe? Vine când aveti spectacole? Vã sustine în ceea ce faceti?

Vasile Muraru: Sotia este medic si am o fatã si un bãiat. Vin toti la premiere.
Înainte veneau mai des. Acum, copiii au de învãtat.
Au fost la premiera spectacolului "Omul care a vãzut moartea".
Au venit împreunã cu multi dintre colegii lor si prietenii de familie.
M-au întrebat de ce nu joc în mai multe productii de acest gen.

REP. : Cum reusiti sã fiti distribuit în filme? Asteptati sã fiti solicitat?

Vasile Muraru:
Da. Eu mi-am dorit, initial, sã fac numai film. În 1978, am jucat, în timpul studentiei, în primul film.
Fãceam douã-trei filme pe an, pânã dupã Revolutie, când am mai jucat într-un film-douã pe an si apoi am apãrut mult la TV.
Am reluat în 2000 acest periplu, când am interpretat rolul lui Napoleon în documentarul realizat în România de canalul National Geografic pentru cã s-au încãpãtânat americanii sã joc, desi românii spuneau cã sunt comic si nu e cazul.
Apoi m-a solicitat Radu Jude pentru filmul "Cea mai fericitã fatã din lume".

REP. : Care a fost premiat.

Vasile Muraru:
Da, a luat câteva premii acest film, iar eu am interpretat un rol deosebit în el.
În vara trecutã am colaborat cu regizoarea Cristina Nichitus pentru pelicula "Tranzitia, bat-o vina!", care va avea premiera pânã în primãvarã.
Cred cã si în acest film mi-a iesit un rol surprinzãtor, în comparatie cu asteptãrile publicului de la mine.

REP. : Publicul vã percepe în calitate de comic.

Vasile Muraru:
Da, ori eu am interpretat roluri cu greutate acolo.

REP. : Ati jucat si în "Poker".

Vasile Muraru:
Da, am fost solicitat si pentru acest film.

REP. : Oamenii au idei preconcepute?

Vasile Muraru:
Da, te fixeazã, te bagã într-un raft în biblioteca sufletului lor si nu mai au deschiderea de a-si schimba conceptia despre tine, orice ai face.
Cum apar, lumea începe sã râdã, indiferent de rolul pe care îl interpretez.
Totusi, pot sã conving publicul cã sunt capabil sã interpretez si alte roluri.
Cred cã am reusit acest lucru.

REP. : Am observat cã nu ati jucat în ultimul spectacol care a avut premiera la Teatrul de Revistã Constantin Tãnase din Bucuresti, "Aplauze...aplauze", spectacol omagial pentru împlinirea a treizeci de ani de cuplu Stela Popescu-Alexandru Arsinel.

Vasile Muraru:
Asa este normal. Avem spectacole unde apare toatã trupa, dar si unele în care ne axãm pe cuplurile celebre, pe vedete invitate, pentru a crea o diversitate sã putem vinde marfa.

REP. : Nu v-ati miscat din locul de unde ati urmãrit spectacolul.

Vasile Muraru:
Acesta este celãlalt rol al profesiei mele. Trebuia sã fiu acolo ca director artistic si în calitate de coleg.
Nae era în primul rând, ca invitat, precum boierii. Eu am stat în picioare sus, cu emotii.
Am griji si pentru colegi si pentru teatru, în primul rând.
Nu mai bãgãm în calcul cum sunt când urc pe scenã.
Indiferent al câtelea spectacol este, tot am emotii.
Depinde în ce spectacol joc, ce oameni vin sã mã vadã pe scenã, unde joc.
Dacã am invitat o cunostintã sunt terminat. Dacã mai sunt si membrii familiei, e si mai rãu.

REP. : Ei nu vin sã vã vadã de câte ori jucati?
Vasile Muraru: Vin, dar trebuie sã trecem si peste trac.

REP. : Având în vedere cã sotia dumnevoastrã are altã profesie, cum ati reusit sã pãstrati un echilibru în cuplu cu viata de artist pe care ati avut-o?

Vasile Muraru:
Ne-a ajutat Dumnezeu sã rãmânem împreunã. Suntem cãsãtoriti din 1979.
Am cãutat cât am putut sã ajung acasã, sã fiu cu sotia, cu copiii.
Am fãcut sacrificii sã fie bine în familie.
Am preferat sã renunt la odihnã pentru a multumi famila, care este pe primul plan în viata mea.
Am fãcut tot posibilul sã fac o combinatie fericitã între meserie si familie.

REP. : De ce e familia pe primul plan în viata dumneavoastrã?

Vasile Muraru:
Asa am fost educat si asa am simtit eu cã trebuie sã fie.

REP. : Ce v-a oferit familia în viatã?

Vasile Muraru:
Mi-a asigurat locul unde poti sã te duci, acolo unde trebuie sã ajungi.
Sigur cã noi, actorii, avem succese, ne considerãm grozavi, cã de aceea ne-am ales meseria acesta, indiferent cât de modesti am fi, tot avem orgolii.
Dar, la final, se terminã aplauzele, pleacã publicul, colegii.
Acasã te asteaptã familia si nu dispare nimeni dupã ce îti interpretezi rolul.
E altã poveste, altã viatã.

REP. : Am vãzut cã e o atmosferã plãcutã aici, în teatru. Cum ati reusit sã imprimati aceastã stare?

Vasile Muraru:
Înainte era o oarecare încordare, dar am cãutat sã ajutãm tineretul sã primeascã texte.
Înainte, dacã aveai o replicã într-un spectacol, era ceva.
Erau si multe vedete în anii 1960-1970, cam 27.
Ori atunci dacã prindeai o replicã, erai cineva. Acum toti au roluri, unii mai au numere si singuri.
Ne gândim ca pe viitor sã facem un spectacol numai cu tineretul, asa s-a mai întâmplat în trecut.
Acesti artisti trebuie sã ducã mai departe teatrul.
Usor s-au rodat acesti artisti, s-au format si o sã-i lãsãm „sã înoate singuri”.

REP. : A interpreta un monolog înseamnã maximum pe scenã, la teatrul de revistã?

Vasile Muraru:
Este greu sã ai un monolog în fata publicului asa cum a reusit Dem Rãdulescu sã fie genial.
Am mai spus-o: cine îl vede în film îsi dã seama cât de talentat era, cine îl urmãreste în materialele realizate pentru televiziune vede cât de mare era, dar cei care au avut ocazia sã-l priveascã interpretând pe scenã, au realizat cât de valoros a fost prin pofta de joc pe care o avea.

REP. : Ce ati învãtat în facultate de la fostul dumneavoastrã profesor, Dem Rãdulescu?

Vasile Muraru:
Am înteles de la Dem Rãdulescu sã fiu om pe scenã si alt om când ies din teatru.
Aici trebuie sã ardem în fata publicului, sã ne simtim colegii, iar în afara spectacolelor trebuie sã realizãm cã suntem si noi fiinte ca toate celelalte, trecãtoare.

REP. : Vorbeati despre dorinta de a împrospãta acest colectiv, cum vã gânditi sã o faceti? S-ar impune sã schimbati tipul de cuplete?

Vasile Muraru:
Sigur, temele ar putea fi altele.
Revistã se joacã din 1800. "Apele de la Vãcãresti", spectacolul artistului Matei Millo, ar fi un exemplu.
Acesta si I.D. Ionescu au fost super-vedetele genului.
Apoi, când ne-a preluat Constantin Tãnase, acesta a copiat stilul de a realiza spectacole din Vest, de la Paris, unde mergea des.
Lua de acolo decoruri, costume. La fiecare spectacol a adus ceva nou.
A îmbunãtãtit corpul de balet unde a introdus bãietii, a bãgat cupletul, a impus momentul melo si a dezvoltat acest gen unic.
Teatrul trebuie sã continue sã existe si ne este greu cã s-au blocat posturile.
Asteptãm sã se schimbe situatia. Sunt rari tinerii care pot interpreta pe scena de la noi si dorim sã mai atragem figuri noi.

REP. : Se simte nevoia sã aduceti feţe noi pentru cã sunt aceleasi persoane în toate spectacolele si nu se mai face diferenta, nu se mai creeazã acea diversitate de care are nevoie publicul sã revinã la spectacole.

Vasile Muraru:
Sigur, de aceea cãutãm sã realizãm spectacole diversificate ca stil si tematicã, sã avem texte noi.
Genul ne obligã sã pãstrãm: cupletul de atac, sceneta, quiproquo, fel de fel de modalitãti de exprimare pe scena teatrului de revistã care sunt clasice.
Se pot aduce îmbunãtãtiri, dar nu înseamnã sã exagerãm, asa cum se întâmplã, la ora actualã, în divertisment unde s-au ridicat poalele cam tare.
În perioada interbelicã, pânã se schimba placa la film în cinematografe, se dãdea o reprezentatie timp de 20 de minute sau o jumãtate de orã pentru a i se capta atentia publicului, sã rãmânã în salã pânã la finalul programului.
La revistã sunt texte cu perdea.

REP. : S-a impus sã fie slefuite.

Vasile Muraru:
Asa este, nu este cazul sã se apeleze la vulgaritãti.

REP. : V-ati gândit ca balerinii sã danseze pe muzicã modernã, sã aibã miscãri mai actuale pentru a atrage un public divers la spectacolele de aici?

Vasile Muraru:
Da, ne-am gândit si la acest aspect si dorim sã facem schimbãri.
Corpurile de balet, înainte, dansau dupã o anumitã temã, se interpreta o poveste.
Si aici avem lacune. Din cauza lefurilor foarte mici, multi oameni talentati pleacã acolo unde le este mai bine.
Dar, slavã Domnului, avem oameni muncitori, fete frumoase, însã este destul de greu sã lucreze pe 600 - 700 de lei pe lunã.

REP. : Ce fac acesti angajati sã se întretinã cu asemenea salarii?

Vasile Muraru:
Ne întrebãm si noi cum se ajung cu banii de la o lunã la alta.
Mai vrem ca fetele sã fie frumoase, sã aibã haine de lux, dar cum?!
Sunt si cuminti, cã altfel ar fi fost plecate prin strãinãtate.
În perioada interbelicã erau întretinute de câte un bogãtas.
Asa era moda la acest teatru si atunci îsi permitea si Tãnase sã facã decoruri deosebite, costume scumpe si le scotea în prim-plan, în functie de sustinãtorul pe care îl aveau.

REP. : Acum nu mai vin cei bogati la Teatrul de Revistã ?

Vasile Muraru:
Nu, sunt fetele cuminti si nu se preteazã la asa ceva.
Nu este o solutie... Constantin Tãnase a mai avut o inovatie prin 1938-1939.
Veneau cucoanele cu blãnitã de herminã în jurul gâtului, iar în salã miroseau peretii a brad sã fie cât mai confortabil.
Tãnase s-a gândit ca, la finalul primului act, sã coboare cortina care era împodobitã numai cu blanã de herminã.
Aplauda lumea un sfert de orã cortina. S-a dus vestea si oamenii veneau sã vadã spectacolul pentru acea cortinã.
Erau tot felul de gãselnite pentru a se atrage publicul.

REP. : Acum, actorii sau cei care cântã pe scenã sunt tot cam la fel de prost plãtiti ca si dansatorii?

Vasile Muraru:
Sigur cã da. Avem oameni plãtiti si cu 400 de lei, la adiacenti sau colaboratori, iar actorii iau pânã în 1.400 de lei pe lunã.
Se mai duc pe la televiziuni, au perioade si perioade.
E foarte greu. Nu e nimic sigur. E o meserie care tine si de rãbdare.
Trebuie sã ai nervii foarte tari. Nu trebuie sã te intereseze decât sã o faci corect.

REP. : Dacã ar fi sã mai puteti lua o decizie în privinta meseriei, ati alege tot actoria?

Vasile Muraru:
Da. De la patru ani si jumãtate mi-am dorit sã fiu actor, de când am vãzut primul film care a rulat în caravanã, în satul natal Doina, comuna Girov, judetul Neamt.
Mi-a intrat în cap cã trebuie sã ajung precum cei din peliculã.
Apoi, cu vârsta, nu îmi explicam cum voi putea sã rãzbat, fiind de la tarã, pentru a face aceastã meserie si sã devin cunoscut.

REP. : Cum ati reusit?

Vasile Muraru:
Când am ajuns la liceu, în Piatra Neamt, la sectia Teatru, am vãzut acolo actori.
Îi imitam pe toti cei care apãreau la televizor. Era în vogã, atunci, Nea’ Mãrin. Îl imitam perfect.
El termina monologul si eu îl reluam cuvânt cu cuvânt.
Gesturile le fãceam întocmai, asa de tare îl iubeam pe Amza Pellea.
Primul autograf l-am obtinut de la el, în 1975.
Erau si Jean Constantin si Gina Patrichi. Am luat si de la ei autografe.
Veneau de la filmãrile pentru "Nemuritorii". Aveau un spectacol de varietãti la Casa de Culturã.
Un coleg din liceu mi-a spus cã mã duce la Dinu Manolache.
Acesta m-a chemat sã urmez cursurile Scolii Populare.
A vrut sã mã ducã la Ticã Cojocaru, care avea anul II si a refuzat sã se ocupe de mine.
M-a acceptat Alexandru Lazãr. Usor, usor m-a format, mi-a dat sã citesc.
Citeam si pânã atunci pentru cã am prins dragostea de carte, dar am citit 24 de saci de cãrti din biblioteca dumnealui si multe alte volume.
Ca sã-mi fac o idee despre lumea teatrului si a filmului am citit, în primul rând, memorialisticã, biografii.

REP. : Ati fost admis de prima datã la Facultatea de Teatru si Film?

Vasile Muraru:
Nu. Nici n-am interpretat o strofã, mi-au multumit cei din comisie si nu am înteles de ce nu m-au acceptat.
Aveam 18 ani pe atunci. Am fãcut armata si am jucat în acest timp la Bacãu, în piesa "O noapte furtunoasã", în regia lui Nae Cosmescu, unde am interpretat rolul lui Spiridon.
Am fost pe scenã alãturi de actori grei, Constantin Cosa, Puiu Burnea.
Dimineata aveam desteptarea la 5,30 si dãdeam cu cârpa, iar seara luam aplauze.
Veneam si la unu, dormeam patru ore si treceam la instructie.

REP. : Cum ati reusit sã jucati în timpul armatei?

Vasile Muraru:
Nae Cosmescu nu a vrut sã mã înlocuiascã, abia se jucase premiera, cu douã luni înainte de armatã si a intervenit la Partid sã mã lase sã joc în timpul armatei.
Eram simpatic acolo, colegii mã iubeau si a fost o experientã de viatã.
Apoi am dat iar la facultate si am intrat. Chiar m-a chemat doamna Beate Fredanov sã joc la clasa ei.
A fost la primul examen în comisie. I-am spus cã nu am talent, dacã nu m-a sustinut la admitere.
Mi-a spus cã trebuia sã mã mai maturizez.
M-am lãsat în voia lui Dumnezeu si el a stiut în ce directie sã mã îndrepte pentru cã m-am rugat sã intru la clasa lui Dem Rãdulescu.
M-am dus în spatele grãdinii, la primul examen, si m-am rugat sã se întâmple asa. Mi s-a îndeplinit ruga.

REP. : Care a fost cea mai socantã întâmplare din viata dumneavoastrã de actor?

Vasile Muraru:
Am fost în turneu în Spania si, când am apãrut pe scenã, românii care muncesc acolo ne-au aplaudat timp de 20 de minute.
Toti s-au ridicat si ne-au aclamat. Ne-au dat lacrimile, asa cum ni s-a întâmplat si în America unde am avut trei turnee.
Când cânta, la final, Gheorghe Turda "Noi suntem români" plângeam toti.
Sunt emotii deosebite atunci când românii din depãrtãri trãiesc o fãrâmã de românism prin noi.
De asemenea, am fost în Apuseni sã jucãm si oamenii au coborât din vârful muntelui câteva ore sã ne urmãreascã, de Înãltare, la Scãrisoara.
Au asteptat pe dealuri patru-cinci ore pânã a început spectacolul, de parcã avea loc o rãscoalã.
Au fost dãti în care am jucat sapte spectacole pe searã, iar oamenii au rãmas în jurul grãdinilor de varã sã asculte, mãcar, spectacolul.
Din 1991, am avut succes pânã în 1999. Perioada de vârf a fost în 1996.
Acum nu mai este atâta entuziasm ca pe atunci pentru acest gen de spectacol.

REP. : Care a fost cea mai hazlie întâmplare din viata dumneavoastrã?

Vasile Muraru:
E haios când gresesti pe scenã si îti vine o idee, pe moment, sã zici altã replicã decât cea care era în text.
La filmãri, cu domnul Uritescu, am avut întâmplãri drãgute.
Am jucat în "Romeo si Julieta", în regia lui Silviu Purcãrete, imediat dupã ce acesta a terminat facultatea, în 1974, la Piatra Neamt.
Eu eram elev la Liceul Petru Rares din Piatra Nemt. Eram ajutorul valetului, iar Uritescu juca rolul valetului.
Moni Ghelerter era în salã. A urmãrit o parte din piesã si a adormit.
Când s-a trezit, eram eu pe scenã si a exclamat: «Dragã, lumea trãieste o dramã cã e moartã Julieta si voi bãgati monstrul acesta pe scenã?».
Pe atunci era o conceptie cã bãrbatii care joacã trebuie sã fie înalti si frumosi, iar fetele la fel, chiar dacã nu aveau talent.
Se spunea cã din una frumoasã facem una talentatã. Asa era teoria. Usor, usor, au mai pãtruns altfel de artisti pe scenã.

REP. : V-ati simtit complexat în viatã?

Vasile Muraru:
Da, uneori îmi mai acopeream nasul sã nu vadã fetele lungimea lui.
Tot Uritescu spunea în turnee cã voi avea si tristeti cu acest nas, dar si bucurii mari.

REP. : Ati realizat cã, de fapt, acesta a fost sarmul dumneavoastrã, care v-a departajat de multime?

Vasile Muraru:
Sigur, la un moment dat nu am mai tinut cont de acest defect.
Mi-a fãcut si Horatiu Mãlãele o caricaturã unde eram din profil.
A fost publicatã pe coperta unei reviste fãrã vârful nasului.
Dedesupt scria: "Continuarea în numãrul viitor" . A avut mare succes.

REP. : Ce le transmiteti cititorilor?

Vasile Muraru:
Sã aibã norocul sã mai gãseascã un articol ca cel pe care îl veti scrie dumneavoastrã.

A consemnat,
Alina ANTON
  • Vasile Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`

  • Vasile Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`

  • Vasile Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`


Imagine
Vasile Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`
Vasile Muraru Interviu 2011 Investigatorul `Romanii care muncesc in Spania ne-au aplaudat 20 de minute`

    Pagina 1 din 1   


Alte articole similare


Bilete spectacole

Home/Prima pagina Subiect precedent   | Subiect urmator Top



TRCT Spectacole Program Repertoriu

Vasile_Muraru Articole in Presa 2010-2019

VASILE_MURARU Spectacole FOTO, INTERVIURI




 Teatrul Constantin Tanase



Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media