(004) 021 315 56 78
(004) 076 225 13 66
Casa de bilete
Acasa
Bilete    Cauta
 Harta site Contact     Instagram             
 

Home/Prima pagina   ←Subiect precedent  
Subiect urmator→
 

Nae_Alexandru Interviu Exclusiv in Investigatorul Mai 2011





Teatrul de Revistã “Constantin Tãnase” Bucuresti, Calea Victoriei nr.33
Interviu Investigatorul

30.05.2011
Actorul teatrului Constantin Tãnase crede cã vremurile sunt prea tehnologizate
Nae Alexandru: "Mi-ar fi plãcut sã trãiesc în altã epocã!"

Nae Alexandru:
Nu mi-am dorit niciodatã altceva decât sã devin actor. Sunt actori care s-au gândit sã devinã arhitecţi, doctori, constructori, orice altceva. Eu nu am vrut asta. Chestia asta vine şi în familie. Eu am fost crescut de nişte mãtuşi şi bunici. Nu erau actori, dar lucrau în teatru alãturi de regizori, fãceau parte din personalul auxiliar. Bunica mea a fost cabinierã la teatrul Bulandra, mãtuşa a fost pictor scenograf la teatrul de Operetã şi la teatrul Odeon, iar unchiul meu a colaborat o bunã perioadã de timp cu Teatrul Naţional din Bucureşti unde a ocupat mai multe funcţii administrative.

REP. : Toate aceste elemente te-au îndemnat sã mergi pe drumul pe care l-ai ales, actoria...

Nae Alexandru:
Da, pentru cã auzeam de la rudele mele lucruri bune. Aceste lucruri m-au împins cãtre teatru.

REP. : În ce fel ai început sã cochetezi cu teatrul?

Nae Alexandru:
Eram mic, de la patru ani mã duceam la teatrul Bulandra unde lucra bunica mea. Copil fiind, nu înţelegeam mare lucru din teatru, sã vãd câteva spectacole de mare anvergurã pe scena de la Bulandra. În anii aceia, în 1982, am asistat la piesa “Amintiri”, de Alexei Arbuzov, un spectacol cu Gina Patrichi. Nu înţelegeam subiectul piesei, dar mã fascina jocul actorilor, luminile, decorul, tot ce se întâmpla acolo. Am vãzut celebrul “Hamlet”, cu Ion Caramitru, la Grãdina Icoanei. Știam doar cã este vorba de Hamlet, care e un mare personaj şi un prinţ. Atât ştiam.

REP. : Din acel moment ţi s-a inoculat aceastã idee, de a deveni parte integrantã cu scena?

Nae Alexandru:
Ideea aceasta a rãmas, de atunci, în mine. Am vorbit cu mãtuşile mele şi le-am spus cã mã intereseazã actoria. Acest lucru s-a întâmplat în ultimii ani de şcoalã generalã. Atunci mi-am dat seama cã vreau sã urmez aceastã cale. Luam foarte multe discuri. Aveam un pick-up acasã şi cumpãram de la magazinul Muzica aceste discuri. Acestea conţineau momente vesele ale unor actori, cuplete muzicale. Acolo am descoperit marile nume ale teatrului românesc, începând cu Amza Pellea, cu celebrul personaj “nea Mãrin”, Ștefan Mihãilescu-Brãila, Toma Caragiu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu, Nae Lãzãrescu şi Vasile Muraru. Toţi erau pe discuri.

REP. : Când ai intrat prima datã în pielea actorului?

Nae Alexandru:
Prima datã s-a întâmplat la sfârşitul clasei a opta, când am copiat de pe discuri nişte cuplete, monoloage şi scenete. Þin minte cã am fãcut o scenetã de pe discul doamnei Tamara Buciuceanu. Era o scenetã în care ea interpreta cu Sandu Sticlaru, soţia cu soţul care venea acasã dupã mai multe ore de muncã şi ea nu vroia sã îi dea sã mãnânce şi îl chestiona... Eu am interpretat aceastã scenetã, la serbarea sfârşitului clasei a opta, împreunã cu un coleg de-al meu, Iulicã. Eu eram domnul iar colegul meu, mai mic de înãlţime, a interpretat rolul soţiei. Profesorii şi colegii s-au distrat copios pe seama noastrã. Încã din acea perioadã fãceam tot felul de monoloage.

REP. : A urmat liceul, o etapã esenţialã în viaţa ta. Cum a fost aceastã etapã?

Nae Alexandru:
În acea perioadã, am început sã îi imit cu mare succes pe toţi actorii din România. Îi imitam perfect, de la ton la gesturi. Era începutul anilor ’90. Începusem sã îi vãd şi la televizor, se difuzau materialele mai vechi cu marii actori ai ţãrii. Îi imitam pe Amzea Pelea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lãzãrescu şi Vasile Muraru. De atunci, o colegã mi-a sugerat sã iau nişte cursuri de actorie. Eu m-am dus la Școala Popularã de Artã din Bucureşti.

REP. : Cum vedeai în acel moment teatrul?

Nae Alexandru:
Era un vis, ceva fascinant. Aveam aceste modele pe care le şi imitam. În plus, aveam şi susţinerea mãtuşei mele, Mari Angelescu, care m-a crescut şi pe care eu am considerat-o mama mea.

REP. : Aşadar, ai ajuns la Școala Popularã de Artã din Bucureşti. Cum a fost începutul?

Nae Alexandru:
Eram în clasa a noua. M-am dus împreunã cu o colegã, l-am cunoscut acolo pe cel care avea sã-mi devinã primul profesor de teatru, actorul Ion Arcudeanu. Am început sã imit, el a început sã râdã şi m-a acceptat la cursurile de actorie. Mi-a cerut ca, începând de atunci, sã uit un cuvânt: imitaţie. Am venit acasã, i-am spus "mãtuşii mele-mama mea" cã am fost acolo şi trebuie sã plãtesc o taxã. Ea m-a susţinut din prima clipã. A vorbit la telefon cu profesorul şi nu a fost nicio problemã.

REP. : Care au fost punctele de reper din Școala Popularã de Artã?

Nae Alexandru:
Am început, în acea perioadã, sã vizionez foarte mult teatru. Mã duceam de trei ori pe sãptãmânã la teatru. Am vãzut toate spectacolele importante din anii ’90 din Bucureşti. Am vãzut la Teatrul Naţional, ţin minte, “Bãdãranii”. La Bulandra, am vãzut o serie de spectacole minunate cu ªtefan Bãnicã, Mariana Mihuţ şi Florian Pitiş.
Da, vedeam multe spectacole de comedie, peste tot. L-am vãzut pe Puiu Cãlinescu la Teatrul de Revistã. Sãptãmânã de sãptãmânã, vedeam douã-trei spectacole. Am constatat cã aveam capacitatea de a memora fragmente întregi din piesele de teatru. Mai ales bucãţile care îmi plãceau. Mã duceam la cursurile de actorie de la ªcoala Popularã de Artã şi, în felul acesta, îmi dezvoltam şi capacitatea de comunicare, felul de a povesti, lucru necesar pentru aceastã profesie.

REP. : Ce s-a întâmplat dupã cei doi ani petrecuţi la aceste cursuri de actorie?

Nae Alexandru:
Acest curs de actorie s-a încununat cu un spectacol pe care l-am fãcut cu profesorul nostru şi cu o tânãrã regizoare, care era colega noastrã, pentru un festival de teatru al Bucureştiului. Acest spectacol a avut loc la Cercul Militar Naţional. Am fãcut “Ursul” de Cehov. Am luat premiu.

REP. : Care era distribuţia în aceastã piesã?
Nae Alexandru: Distribuţia era formatã din trei actori. Eu interpretam sluga, pe bãtrânul servitor, un rol de compoziţie.

REP. : Ce s-a întâmplat în cadrul acestui festival, a fost o experienţã nouã?

Nae Alexandru:
În cadrul acestui festival, la spectacole a fost o trupã de teatru care a prezentat piesa “Cântec de leagãn pe muzicã rock”, în regia lui Grigore Popa. Spectacolul era fãcut în acel moment de trupa “Eveniment, salut!”, şi mi-a plãcut foarte mult.

REP. : Ce s-a întâmplat mai departe?

Nae Alexandru:
Am mers împreunã cu un prieten la aceastã trupã şi l-am cunoscut pe regizorul Grigore Popa. Dumnealui m-a cunoscut, mi-a explicat cã trupa de teatru pe care o conduce participã la festivalurile de teatru pentru amatori prin ţarã şi m-a întrebat ce ştiu sã fac. Eu îmi creasem un repertoriu de poezii, fabule şi monoloage, pentru cã profesorul Arcudeanu mi-a spus cã meritã sã încerc la Institutul de Teatru. Deja ştiam, la sfârşitul clasei a zecea, cã eu voi încerca la Teatru. Aşadar, am expus repertoriul, am fost acceptat şi am început sã lucrez cu regizorul Grigore Popa.

REP. : Cât de mult s-a schimbat destinul tãu în teatru din acel moment?

Nae Alexandru:
Am început sã fac mini-spectacole de teatru. Regizorul Popa avea în fiecare an, douã sau trei spectacole. Primul lucru pe care l-am fãcut a fost sã intru în distribuţia spectacolului pe care eu îl vãzusem la Bucureşti, “Cântec de leagãn pe muzicã rock”. Am plecat cu spectacolul respectiv la un festival de teatru, s-a luat premiu. Dupã aceea am plecat mai departe cu “O zi din viaţa lui Robinson Crusoe”, unde eu îl interpretam pe sãlbaticul Vineri. Am plecat la o serie de spectacole din toatã ţara, la Arad, Cãlãraşi, Tulcea, Botoşani. La fiecare festival am primit diplome, le-am pãstrat cu drag. Am luat premiul pentru interpretare masculinã şi spectacolul nostru a luat premiul I şi titlul de cea mai bunã regie.

REP. : Atunci au fost şi primii bani pe care i-ai câştigat din teatru?

Nae Alexandru:
Primii bani din teatru i-am câştigat ca un premiu.

REP. : Cum ai reacţionat?

Nae Alexandru:
Mi s-a pãrut o normalitate. Mi-am dat seama cã am fãcut o alegere inspiratã pentru viaţa mea.

REP. : Aveai o poreclã în liceu?

Nae Alexandru:
Mi se spunea “Comicul”, pentru cã îi fãceam mereu sã râdã pe colegii mei. Mã duceam şi le povesteam ce fãceam la teatru, la repetiţii, şi se uitau la mine şi râdeau copios. Mã tot rugau sã le mai spun un banc.

REP. : Ți-a fost uşor sau greu sã mergi pe douã fronturi: şcoala şi teatrul?

Nae Alexandru:
Profesorii ştiau cã îmi doresc sã devin actor. Mã atenţionau sã nu neglijez şcoala. Atunci am constatat un lucru, cã am memorie. Eu eram angrenat cu şcoala de teatru, cu repetiţii, cu spectacole. Mã duceam în fiecare zi acolo. Nu prea mai aveam timp sã învãţ la şcoalã, aşa cum o fãceau colegii mei. Venea bacalaureatul, trebuia sã învãţ pentru BAC. Stãteam în clasã, eram foarte atent la ore şi învãţam lecţia în timp ce o preda profesorul. O bunã perioadã de timp, dormeam trei, maxim patru ore pe zi, fiindcã trebuia sã citesc. Lecturam în afara programei şcolare pentru cã trebuia sã recuperez, trebuia sã am un bagaj solid de cunoştinţe. Îmi plãcea Shakespeare, Moliere, mari nume din dramaturgia universalã. Plecam dimineaţa cu metroul şi îi citeam pe marii dramaturgi ai lumii.

REP. : Care erau materiile favorite şi cele care nu îţi plãceau?

Nae Alexandru:
Am avut doi profesori minunaţi, de care îmi amintesc cu drag: doamna dirigintã Buzdugan, care preda istoria, şi domnul Pâslaru, profesor de limba şi literatura românã, fost coleg cu Nichita Stãnescu. Orele dumnealui erau fascinante. Ne-a învãţat şi un truc. Spunea aşa: “Sã ţineţi minte de la mine, sã începeţi lucrarea pe care o veţi scrie cu urmãtoarea frazã: «a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române»”. Indiferent ce autor era, fie dramaturg, poet, noi începeam cu acest lucru. Acest sfat ne-a ajutat mai târziu.
M-am luptat toatã viaţa cu chimia, nu am înţeles nimic din aceastã materie. Nu îmi mai plãcea biologia, fizica, matematica.

REP. : Au fost momente în care arta teatralã te-a ajutat la una dintre materiile care ţi-au displãcut?

Nae Alexandru:
Trebuie sã recunosc cã, la chimie, profesoara era hotãrâtã sã mã lase corigent. Venea o comisie de la Ministerul Învãţãmântului, la finalul anului, şi trebuia pregãtitã vizita. Eu eram cunoscut ca şi “Comicul de la B”. Atunci, dumneaei mi-a cerut ajutorul, la care eu am spus cã nu pot fiindcã trebuie sã învãţ la chimie. Sigur cã a ieşit foarte bine şi aşa am scãpat şi de corigenţã.

REP. : A urmat bacalaureatul şi admiterea la Institutul de Teatru, cum ai trãit aceste momente?

Nae Alexandru:
La bacalaureat nu am avut probleme, mã pregãteam în paralel, îmi stabilisem repertoriul de institut cu Grigore Popa. Poezii, monoloage, fabule, povestioare, tot ce ţine de repertoriul unui tânãr, care vrea sã dea la institutul de teatru. Fãceam şi exerciţii de vorbire.

REP. : A fost, aşadar, o varã foarte încãrcatã...

Nae Alexandru:
În vara aceea, în anul 1995, nu am plecat nicãieri în vacanţã. Am stat toatã vara şi am repetat în Dorobanţi, acasã la profesor. Am dau examenul de admitere la Institutul de Teatru. Anul acela luau clasã nişte profesori extraordinari, marea regizoare Sanda Manu şi marele actor Mircea Albulescu. Aveam emoţii, dar erau nişte emoţii constructive. A venit examenul de teatru. Emoţii mari. Eram nouã persoane pe un loc, la un total de 25 de locuri disponibile. La prima probã, care era eliminatorie, am spus o poezie şi un monolog. În etapa a doua, a fost o lucrare scrisã. Ultima probã a avut o comisie mare, cu Mircea Albulescu, Sanda Manu. Declicul s-a produs dupã ce am spus un monolog serios. Mi s-a spus, în clipa urmãtoare, sã cânt ceva şi am fredonat un cântec de pe discul domnului Arşinel, care se numea: “Eu sunt frumos, deştept, şarmant, cuceritor, irezistibil”. Când am trecut într-o clipã dintr-un registru grav într-un registru comic a fost un râs general în salã şi am ştiut în momentul ãla cã s-a întâmplat ceva şi am ştiut sã îi surprind.

REP. : Cum ai întâmpinat vestea cã ai fost admis?

Nae Alexandru:
Pânã sã ajung la listã, un student mi-a strigat cã am intrat. Aveam 18 ani. Am dat prima datã examen la teatru. Am intrat al doilea în Institut, cu media 9,21. Urlam de bucurie! Eram student la teatru, nu îmi venea sã cred. M-am dus la regizorul Grigore Popa, i-am dat vestea şi am sãrbãtorit. Intrase şi fata lui, Oana Popa, în acelaşi an cu mine, la specializarea pãpuşi, marionete. Și acum sunt emoţionat! A fost încununarea anilor în care muncisem din greu.

REP. : Ai început teatrul, pe cine ai avut profesor şi totodatã mentor, dintre Sanda Manu şi Mircea Albulescu?

Nae Alexandru:
Când m-am dus la secretariat, am aflat cã sunt repartizat la Sanda Manu. Îmi aduc bine aminte, eram 12 studenţi, iar, la prima apariţie a doamnei Manu, dânsa ne-a spus tuturor cã nu toţi cei care au intrat în facultate o vor şi termina. În acel moment, a cãzut cerul pe mine. ªi am început lucrul. A fost foarte frumos. Cei care au trecut prin aceeaşi experienţã cu mine ştiu, înţeleg. Era o muncã titanicã.

REP. : Cum decurge o zi la Institutul de Teatru?

Nae Alexandru:
Orele la Institutul de Teatru încep la nouã dimineaţa, cu ore de mişcare. Noi aveam ori balet, ori sport sau cascadorie. Se continua cu ore de istorie a teatrului, esteticã, vorbire, canto şi cursurile propriu-zise de actorie, care dureazã şase-şapte ore pe zi, de la ora paisprezece pânã la douãsprezece noaptea. Am dormit foarte multe nopţi în Institutul de Teatru. Era minunat. A fost o perioadã în care orice student la Teatru şi-o aminteşte cu mare plãcere. De la profesorul de esteticã nu înţelegeam un cuvânt din ce ne spunea, noi nu aveam bagajul de cunoştinţe sã înţelegem.

REP. : Care a fost prima carte pe care v-a recomandat-o Sanda Manu?

Nae Alexandru:
Prima carte pe care ne-a dat-o profesoara noastrã a fost Dicţionarul explicativ al limbii române, ca se ne îmbogãţim limbajul.

REP. : Cum era în Institutul de Teatru, în comparaţie cu Școala Popularã şi teatrul de amatori?

Nae Alexandru:
Mi-am dat seama cã studiile de dinainte de facultate au fost o “joacã” faţã de ceea ce era cu adevãrat munca de actor profesionist. Am lucrat cu Sanda Manu, care era de o duritate profesionalã mare, dar cu rezultate fascinante. Mulţi dintre studenţii ei au devenit actori mari: Mircea Diaconu, George Mihãiţã şi mulţi alţii. Dupã doi ani petrecuţi la Sanda Manu, eu împreunã cu alţi colegi ne-am mutat la clasa domnului Mircea Albulescu şi câţiva studenţi de la domnul Albulescu s-au transferat la doamna Manu.

REP. : De ce a avut loc acest transfer?

Nae Alexandru:
Din dorinţa profesorilor noştri de a ne încerca pe noi. Am fost primii din istoria Institutului, dupã 1989, care am fost schimbaţi de la o clasã la alta. Dupã noi, a început sã se facã schimbul de studenţi între profesori mult mai des. Între timp, în prezent, s-au creat module. La clasa domnului Albulescu m-am întâlnit cu un om care a însemnat foarte mult în cariera mea, regretatul actor Dinu Manolache. Am terminat cu brio şi anul trei, am fost cu noua clasã la festivalul de la Sibiu. Am ajuns astfel la teatrul Casandra, în ‘98-’99.

REP. : Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-aţi învãţat de la Sanda Manu şi de la Mircea Albulescu?

Nae Alexandru:
Sunt multe lucruri pe care le-am învãţat de la ei. Sanda Manu spunea un lucru pe care l-am înţeles mult mai târziu, dupã ce am terminat facultatea. Spunea aşa: “Cel mai important lucru la un actor este sã fie sãnãtos şi dupã aceea restul.” Și ea avea dreptate. Un actor care nu este sãnãtos, indiferent de talentul pe care îl are, nu poate sã-şi exercite meseria.
Mircea Albulescu spunea: “Fii şi nu fã!”. Se poate traduce prin a nu te face, fii tu însuţi, adicã personajul respectiv. Dacã de la Sanda Manu am învãţat munca cu regizorul, de la Mircea Albulescu am învãţat drumul pe care trebuie sã-l facã omul care este actor cãtre personajul care este om.

REP. : Este mai greu sã te menţii sãnãtos din punct de vedere psihic?

Nae Alexandru:
Meseria de actor este o profesie care îţi mãnâncã celulele nervoase. Actorul lucreazã cu fiinţa lui. Dacã fiinţa lui este bolnavã el nu poate face aceastã meserie.

REP. : Revenim la perioada sfârşitului facultãţii. Care a fost explozia care te-a propulsat ca actor?

Nae Alexandru:
La sfârşitul facultãţii am jucat într-o serie de spectacole minunate. Am fãcut parte din distribuţia piesei “Harap Alb”, în regia lui Dinu Manolache. Am jucat în “Pianina fãrã clape” şi într-un spectacol drag sufletului meu, “Demers în pustiu”, de Dumitru Solomon. Acest spectacol dura o orã şi jumãtate şi era solicitant, pentru cã jucam trei actori, eu, Radu Solcanu şi o colegã de la pãpuşi marionete. A fost un spectacol plãcut de public. Am fost, mai târziu, şi la un festival internaţional la Cairo, unde am expus acest spectacol, care mi-a adus multe satisfacţii.

REP. : Ce s-a întâmplat imediat dupã terminarea facultãţii?

Nae Alexandru:
Când am terminat facultatea, aveam 22 de ani. Facultatea m-a schimbat mult. A fi actor este un mod de gândire. Am cãpãtat stãpânire, am obţinut micile secrete ale profesiei şi am dobândit, pe parcursul celor patru ani de facultate, un anumit soi de încredere, care m-a ajutat mai târziu. La licenţã, am luat nota zece şi mai departe am intrat în tãvãlugul vieţii. Am crezut cã, atunci când voi termina facultatea, o sã vinã teatrele sã mã caute. Bineînţeles cã nu a fost aşa. Un an de zile dupã ce am terminat facultatea nu am avut unde sã muncesc. M-am trezit dintr-o datã în faţa unui fapt la care eu nu mã gândisem, devenisem panicat. Am început sã bat pe la porţile teatrelor. Nu întotdeauna mi s-au deschis aceste uşi şi, într-un final, din dorinţa de a lucra, m-am dus la Teatrul Naţional, unde am început sã fac figuraţie.

REP. : Câţi bani câştigai din postura de figurant la teatru?

Nae Alexandru:
Banii erau foarte puţini, dar asta nu era o problemã. Mai apãream şi prin filme, fãceam ce puteam. Am constatat cã nu puteam continua aşa şi m-am dus sã dau concurs la Teatrul din Braşov. L-am luat dar trebuia sã aştept câteva luni ca sã primesc un rol şi sã mã angajez.

REP. : Ai acceptat?

Nae Alexandru:
Pânã la urmã, nu am acceptat. Imediat dupã, m-am întâlnit cu un prieten care mi-a spus cã mã poate propune la Teatrul Evreiesc. La început am intrat în figuraţie la piesa “Scripcarul de pe acoperiş”. Era un spectacol musical, se cânta live. La un moment dat, directorul teatrului m-a chemat în birou şi mi-a propus sã rãmân actor la teatru, cu acte în regulã. Am anunţat la Teatrul din Braşov cã nu mai vin şi aşa am devenit actor la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, în noiembrie 2000. Acolo am cunoscut o serie de actori, în frunte cu regretatul Dan Tufaru. Acolo, am mai jucat în “Sã ne rãzbunãm, iubito!”, “ªi miniştrii calcã strâmb”, şi multe altele. În aceste piese, jucam roluri de comedie. Felul meu de a fi m-a ajutat sã abordez genul comic foarte bine. Mã ajutã şi fizionomia. Spectatorii râdeau de fiecare datã când jucam. Am stat şase ani de zile la Teatrul Evreiesc. În paralel, am avut şansa de a juca şi în televiziune.

REP. : Unde ai debutat pe micile ecrane?

Nae Alexandru:
Am debutat într-o emisiune care se numea “Bravo, bravissimo!”, la TVR 1, o emisiune moderatã de Dan Bittman, difuzatã în direct. Acolo spuneam poezii, cuplete, monoloage. M-au plãcut realizatorii emisiunii şi au spus cã merit sã fac mai mult decât atât. Am avut o colaborare strânsã cu TVR, unde am reuşit sã pun în practicã ceea ce învãţasem în Institutul de Teatru.

REP. : Cât de mult te-a ajutat aceastã experienţã?

Nae Alexandru:
M-a ajutat foarte mult. În afarã de faptul cã am avut ocazia sã-mi prestez meseria şi astfel sã mã perfecţionez, am învãţat sã mã uit la camerã, lucruri inerente, de care te ciocneşti.

REP. : E un regret faptul cã nu ai jucat în multe producţii cinematografice?

Nae Alexandru:
În filme nu prea am jucat pentru cã nu se fac multe filme de comedie. Totuşi, am fãcut câteva filme. Am jucat în filme regizate de Bogdan Dumitrescu, Adrian Popovici. Am fãcut, în studenţie, figuraţie specialã la un film a lui Pintilie. Pot sã spun cã am lucrat şi în filme.

REP. : Care a fost momentul de vârf pe care l-ai trãit din postura de actor la Teatrul Evreiesc?

Nae Alexandru:
Cariera de la Teatrul Evreiesc s-a încununat cu douã spectacole pe care le-am jucat în perioada 2005-2006. Un spectacol foarte interesant care s-a numit “Dinet din Amsterdam, Anne Frank”, o piesã specialã cu subiect de rãzboi. Al doilea spectacol, un musical foarte frumos, care mi-a adus multe satisfacţii, “Romanul unui om de afaceri”, de Salom Alehem. În acest spectacol, interpretam rolul principal. Am participat alãturi de Harry Eliad la scrierea scenariului, asta îl face atât de deosebit pentru mine. Spectacolul a fost ca un “copil” al meu, pentru cã eram implicat mai mult decât un actor.

REP. : Ce a adus nou pentru tine anul 2006?

Nae Alexandru:
În anul 2006 a fost o întâmplare fericitã din viaţa mea. Eu începusem sã fac divertisment la tv, la Antena 1, Pro TV, TVR şi la o emisiune televizatã i-am cunoscut pe domnii Nae Lãzãrescu şi Vasile Muraru. Ei m-au întrebat unde lucrez şi mi-au spus cã la teatrul de revistã este nevoie de actori. Domnul Biţu Fãlticineanu şi Aurel Storin de la teatrul “Constantin Tãnase” au vãzut un spectacol cu mine şi le-a plãcut. Șansa a fãcut ca, la o emisiune tv, sã fiu vãzut de doamna Stela Popescu şi de cãtre domnul Alexandru Arşinel. Am fost remarcat şi, de atunci pânã în prezent, lucrez la teatrul de revistã “Constantin Tãnase”. Este o onoare pentru mine sã lucrez aici. Eu am ales teatrul, teatrul de revistã m-a ales pe mine.

REP. : Ce rol a jucat şansa în viaţa ta?

Nae Alexandru:
Viaţa mea este scrisã undeva acolo sus. ªansa a jucat un rol foarte mare de-a lungul anilor. În momentele cheie ale vieţii mele am avut şansã.

REP. : A existat vreo clipã un moment de cumpãnã, în care mãcar sã te gândeşti sã schimbi planul de a deveni actor?

Nae Alexandru:
Mãtuşa cãreia îi spuneam “mamã” a murit atunci când aveam 16 ani. Acesta este un mare regret, cã nu a urmãrit evoluţia mea. A murit într-un moment în care aveam nevoie de ea, mai mult decât oricând. Chiar şi atunci când luam o diplomã, mã gândeam la ea, cât de bine ar fi fost sã se bucure alãturi de mine. Referitor la întrebare, teatrul m-a ales pe mine. Eu întotdeauna mi-am trãit clipa la maxim. Cred foarte tare în clipã. Cred într-o decizie pe care o iei într-o secundã, care îţi poate decide toatã viaţa. Mie nu îmi place sã analizez foarte mult, cred cã instinctul este foarte important în viaţa unui individ.

REP. : Simţi cã aparţii vremurilor pe care le trãieşti, ai vrea sã trãieşti în altã epocã?

Nae Alexandru:
Omul Nae Alexandru, dincolo de actorul Nae Alexandru, are din pãcate acest regret. Mi-ar fi plãcut sã trãiesc în altã epocã. Mi-ar fi plãcut sã trãiesc la începutul anilor 1800, începutul anilor 1900, când fiinţa umanã era mai respectatã. Din pãcate, vremurile care sunt acum sunt prea tehnologizate, eu nu le îmbrãţişez în totalitate. Consider cã atunci când evoluãm cât mai mult într-un anume sens, ne autodistrugem. Mi-ar plãcea sã fie mai mult timp pentru a sta de vorbã faţã în faţã şi nu prin telefon, de exemplu. Aş vrea sã ne trãim viaţa mai apropiaţi de naturã, de cei din jurul nostru. Omul a început sã nu mai aibã substanţã, nu mai are discurs.

REP. : Reprezinţi noul val de actori cu un mare viitor. Cum te simţi ştiind cã lumea are multã încredere în tine?

Nae Alexandru:
Simt cã am avut o şansã extraordinarã sã ajung în aceste vremuri aici şi sã pot intra pe scenã alãturi de colegii mei. Aceastã responsabilitate care mi se transferã mai departe este o mare onoare şi o încununare a visului meu ca actor.

REP. : Pe pagina de facebook declari cã urãşti politica. Sã înţeleg cã nu vrei o carierã în aceastã direcţie, pe viitor?

Nae Alexandru:
Eu îi iubesc pe politicieni, dar îmi place de ei dincolo de meseria lor. Nu am nimic cu Emil Boc sau Traian Bãsescu. Politicianul Emil Boc, Traian Bãsescu şi toţi politicienii din România devin antipatici încercând sã fie oameni politici.

REP. : Ce pãrere ai despre legea Socaciu cu dublarea filmelor de import? Pro sau contra?

Nae Alexandru:
Nu pot sã fiu radical. Pe de o parte, nu e bine sã îi dublezi pe Bruce Willis şi pe Al Pacino, sunt mari actori. Nu e bine pentru cã lumea mai învaţã o limbã strãinã. La câţi oameni mai citesc astãzi în România, o sã fie vai de capul nostru. Pe de altã parte, mã gândesc cã ar fi un venit în plus pentru actori. Înclin spre a nu dubla filmele, în ideea de a pãstra filmul în forma lui iniţialã.

REP. : Ce mesaj le transmiteţi cititorilor noştri?

Nae Alexandru:
Le transmit sã fie atenţi în jurul lor, pentru cã frumuseţea vieţii este cea care ne înconjoarã şi pe care noi o ignorãm câteodatã. Trebuie sã ne apropiem mai mult de lucrurile frumoase din viaţã. Sã încercãm sã vorbim mai frumos unii despre alţii şi sã încercãm sã ne iubim mai mult semenii. Suntem prea încrâncenaţi. Sã lãsãm mai mult lucrurile negative. Trebuie sã îi mulţumim lui Dumnezeu în fiecare clipã. Iubesc toţi oamenii din jurul meu şi îi aştept la teatru, îi aştept sã ne întâlnim peste tot şi sã ne împrietenim.

A consemnat,
Cãtãlin Vãcaru
SURSA:


  • Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul

  • Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul

  • Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul


Imagine
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul
Nae Alexandru actor la Teatrul Revista`C-tin Tanase` Interviu Investigatorul

    Pagina 1 din 1   

Reddit
Digg It
Tumblr


Alte articole similare


Home/Prima pagina ←Subiect precedent
Subiect urmator→
Top





Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
© TeatrulTanase.ro 2008 - 2020