(004) 021 315 56 78
(004) 076 225 13 66
Casa de bilete
Acasa
Bilete    Cauta
 Harta site Contact     Instagram             
 

Home/Prima pagina   ←Subiect precedent  
Subiect urmator→
 

TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018





Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" București, Calea Victoriei nr.33

În anul Centenarului, istoria Teatrului „Constantin Tănase” este și cea a românilor.
Material realizat prin programul Bucuresti Centenar Proiect Primaria Capitalei prin AMPT - Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București

TĂNASE, ACTORUL CARE A ÎNVESELIT O LUME

Am ales să facem acest ușor contrapunct dintr-un motiv foarte simplu, dar foarte complex pe de altă parte. Este în ADN-ul românului să-și exprime spiritul de libertate și libertatea spiritului prin hazul de necaz. Iar de când marele Constantin Tănase a pus bazele Teatrului „Cărăbuș”, hazul de necaz a ajuns „instituționalizat”.
Să poposim deci pe Strada Academiei, acolo unde a fost pusă piatra de temelie a Grădinii „Cărăbuș”. În primăvara anului 1919, la 23 mai, ora 11, s-a inaugurat primul teatru stabil de revistă, care a avut o activitate neîntreruptă timp de două decenii.

Aurel Storin, în monografia intitulată De la Cărăbuș la Savoy, povestește că la inaugurare s-a „băut vin negru și s-au ciocnit, într-o atmosferă destinsă, cupe de șampanie”.
Mai mult decât atât, un actor al Teatrului Național a „desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de către George Ranetti.
Și, ca ritualul să fie aproape regesc, totul a continuat într-o mare veselie, pergamentul fiind pus ceremonios într-o sticlă de șampanie, ce a fost îngropată la temelia scenei.
Teatrul a fost deschis publicului câteva luni mai târziu, pe 2 iulie, cu spectacolul Pisică pe orez.

Au urmat spectacole de succes, dar și eșecuri, umilințe, orgolii rănite. Vasluianul Tănase își împlinise visul. Adusese din Franța cabaretul, dar i-a dat și specific românesc prin adăugarea textelor, a cupletelor satirice. Mitică al lui Caragiale evoluase. „Cărăbuș” era locul în care mai-marii zilei erau puși la zid cu un arsenal de arme albe: ironie, pamflet, satiră.
Nici Nicolae Iorga, marele savant și istoric român, nu a fost iertat de cupletiștii Teatrului „Cărăbuș”. Ba, ca orice om cu inteligență superioară, nu se simțea niciodată jignit de aluziile făcute la persoana sa și mergea frecvent la „Cărăbuș”, unde se amuza copios.

În acea vreme circula o anecdotă, pe care Aurel Storin o povestește în monografia dedicată teatrului:
„În trenul de Cluj, Nicolae Iorga începuse la București să scrie o piesă pentru Teatrul Național, pe care avea s-o termine până la sosirea în orașul transilvan. În compartimentul său intră un tânăr care fuma. Invitat de Iorga să nu mai fumeze în compartiment, tânărul îl întrebă obraznic: Dar cine ești dumneata? Și savantul îi răspunde: Se cunoaște tinere că nu ai fost să vezi revistele lui Tănase”.

INCENDIUL

În ultima zi a anului 1937, chiar în timpul unei premiere, a avut loc un mare incendiu în Sala Eforie a teatrului, situată pe Bulevardul Elisabeta.

Un ziarist al vremii, George Mihalache, descria evenimentul:
„Nu era vorba de nicio glumă. Flăcările, tot mai lacome și furioase, își întindeau ghearele sângerii prin sală, iar Tănase, ca paralizat, nu scotea nicio vorbă, fixând cu priviri halucinante când culisele, când spectatorii. Brațele inerte în lături, ca două vâsle părăsite, iar fardul gros i se topise pe obraji, transformându-se într-o mască stranie pe care se zugrăveau uimirea și deznădejdea…”

Cu toate acestea, Aurel Storin consideră că focul de la Eforie a fost „examenul imensei popularități de care se bucura Constantin Tănase”. Întreaga țară a sărit în sprijinul lui Tănase. Se făcuseră liste de subscripție publică. Așa că la trei săptămâni de la dramaticul eveniment, „Cărăbuș” renaște din propria cenușă și reia spectacolul la Sala Savoy.
Este exemplul care ne arată câtă nevoie avea românul de acest teatru, de acest loc unde să râdă de defectele potentaților zilei.
A venit criza economică, apoi războiul. Societatea era din ce în ce mai bulversată și mai dezorientată, iar vremurile din ce în ce mai tulburi. În 1944 se întorc armele împotriva Germaniei, ceea ce a dus la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial, dar și la sosirea Armatei Roșii în țară.

SALA VICTORIA

Pe Calea Victoriei la numărul 174 a funcționat, înainte de 1944, Ambasada Germaniei la București. Într-un spațiu de la subsolul clădirii se află locul unde s-a sinucis fostul ambasador german, Manfred von Killinger.
Preluând clădirea drept captură de război, Armata Roșie a clădit o anexă, care avea să devină un fel de sală de festivități a Cartierului General, instalat, în toamna anului 1944, la București. Ulterior clădirea a fost cedată Primăriei, care cumpărase locul cu mulți ani înainte, iar aceasta a renovat-o transformând-o în sală de teatru. Sala avea 710 locuri, cu peste 100 de locuri mai mult decât Sala Savoy.

Sub denumirea de Sala Victoria, aceasta a fost destinată spectacolelor Teatrului satiric-muzical „Constantin Tănase”, care a folosit-o în acest scop până la începutul anilor ’90.
Sala, cu o scenă mare, cu o cabină pentru artiști la parter, câteva cabine la subsol și o dotare de teatru relativ corespunzătoare, nu atrăgea absolut deloc publicul.
Mulți ani de zile, teatrul a depus eforturi însemnate pentru a-și atrage publicul în Calea Victoriei 174. Fără succes însă.

COMUNISMUL ȘI REVISTA

După moartea lui Constantin Tănase, în 1945, teatrul care a funcționat sub denumirea de Teatrul Savoy își căuta identitatea, iar adaptarea la noile realități nu a fost tocmai ușoară. Actorii trupei „Cărăbuș” se risipiseră. Directorii parcă erau niște comete. Teatrul ducea o acerbă luptă pentru supraviețuire. Cenzura se întețise, se făceau zeci de vizionări pentru un spectacol, era mult mai greu să spui pe scenă ceea ce oricine vedea cu ochiul liber pentru că – nu-i așa? – sinceritatea costa scump. Până în 1952 așa au stat lucrurile în Teatrul de Revistă.

După primele decenii ale comunismului în România, teatrul de pe Calea Victoriei intră într-o nouă etapă. Apar primele semne ale relaxării ideologice, dar nu durează prea mult și șurubul începe din nou să se strângă. Multilanta cenzură devine – pentru a câta oară?! – prezentă, frica este instaurată din nou.
Cu toate acestea sălile teatrului se umpleau, lumea se amuza de „șopârlele” pe care actorii le introduceau în textele lor. Exista o complicitate între artiști și public, pe care funcționarii cenzurii nu o puteau controla. Teatrul de revistă devenise o adevărată baricadă a rezistenței subtile.
Un capitol aparte al teatrului îl constituie Grădina Boema, o extensie a teatrului pe timp de vară. Aici publicul venea și se răcorea, atât la propriu, cât și la figurat. Viața Boemei nu a fost lungă: doar 10 stagiuni.

Revoluția din 1989 a dat iluzia că lucrurile se vor schimba în bine. Descătușarea se produsese. Totul trebuia să renască din propria cenușă. Dar nu a urmat altceva decât o foarte lungă tranziție. După 1990, interesul publicului pentru teatru scăzuse dramatic. Îi luase locul televiziunea, al cărei program se dilatase de la două ore la 24.
Celebra grădină – unde evoluau Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Cristina Stamate și mulți alții – a fost pusă la pământ ca să se facă loc unor depozite pentru Biblioteca Centrală Universitară.

Scandaluri, instabilitate, criză financiară. Ceea ce definea societatea românească se regăsea „în mic” și în teatru.
Acum, la aproape 100 de ani de la înființare, la un secol de la Marea Unire, lucrurile par să fi intrat pe făgașul lor. Revista trăiește, cu bune și cu rele, prin artiștii săi, care sunt mândri că prin cupletele, scheciurile rostite pe scenă i-au ajutat pe români să traverseze istoria râzând în hohote.
Despre centenarul Marii Uniri nu se poate vorbi fără să fie subliniată istoria hazului de necaz, de la Constantin Tănase până în prezent.

Articol scris de Gabi Simon
Publicat pe data de 10-08-2018
Sursa www.qmagazine.ro

  • TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018

  • TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018

  • TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018

  • TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018

  • TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018


Imagine
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018
TRCT Mica istorie a hazului de necaz Articol QMagazine 2018

    Pagina 1 din 1   

Reddit
Digg It
Tumblr


Alte articole similare


Home/Prima pagina ←Subiect precedent
Subiect urmator→
Top





Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
© TeatrulTanase.ro 2008 - 2020