Alexandru Arșinel

Actor

Spectacole:

Despre

ALEXANDRU ARȘINEL a jucat vreme de 54 de ani pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, iar aproape  40 de ani a format un cuplu scenic cu un mare succes la public alături de marea actriță Stela Popescu.

S-a născut pe 4 iunie 1939, în comuna Dolhasca, jud. Suceava. După absolvirea  IATC, în anul 1962, este repartizat la Tg.Mureș împreună cu majoritatea colegilor din promoția sa. Acolo va înființa secția română a Teatrului de Stat din Tg.Mureș.

ALEXANDRU ARȘINEL urcă pentru prima dată pe scena Teatrului Tănase în anul 1967. Până în 2021, a jucat în spectacole cu mii de reprezentații. Printre acestea: „Groapa” (musical de Eugen Barbu și Radu Șerban), “Doctore, sunt al dumneavoastră” (musical de Aurel Storin și Vasile Vasilache jr.), „Revista cu paiațe” (de Mihai Maximilian, muzica V.Veselovski), „Deschis pentru renovare” (de Alexandru Mirodan, muzica Elly Roman), „Se caută o vedetă” (de Aurel Felea și Sandi Rudeanu, muzica Temistocle Popa), “Vino să ne vezi diseară” (de Petre Bărbulescu, muzica: Gelu Solomonescu), „Nicuță… la Tănase” (de Nicuţă Tănase şi Marin Traian, muzica Gelu Solomonescu), „Aventurile unei umbrele” (de Nell Cobar, muzica Edmond Deda), „Uite că nu tac” (de Petre Bărbulescu, muzica Petre Munteanu), „Savoy, Savoy” (de Eugen Rotaru și Marius Țeicu), „Sonatul lunii” (de Sașa Georgescu și Puiu Calinescu), “Un băiat de zahăr… ars” (de Harry Negrin şi Puiu Călinescu), „De la Cărăbuș la Savoy”, “Bimbirică” (o comedie muzicală de Aurel Storin, muzica Elly Roman). De asemenea, ”Scandal la Boema”, „Nevestele vesele din Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”, „Boema, bucuria mea”, „Artiștii și Boema”, „Stela, stelele și Boema”, „Bună seara, Boema”, „Carré de ași”, “Hohote în Paradis”, ”1001 de glume”, toate de Mihai Maximilian şi V.Veselovski și “Ah, femeile”, de M. Maximilian. Alte spectacole în care joacă: „Revista Revistelor”, „Nimic despre papagali”, „Ok Melody”, „Comedie pe Titanic”, „Piei, drace!”, „Vivat Revista!”, „Hohote în Herăstrău”, “Aplauze, Aplauze!”, “Nevestele vesele”,  “Viva Revista!”, “Nimic despre papagali”, “Euro Savoy”, “Veselia nu-i în criză” sau “Omul care a văzut moartea”. În mare parte dintre acestea a avut-o ca parteneră de scenă pe inegalabila actriță Stela Popescu. Cuplul Stela Popescu – Alexandru Arșinel s-a născut în anul 1978 și de atunci, vreme de aproape patru decenii a fost unul dintre cele mai longevive și de succes. În anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel.

În ultimii ani, pe scena de la Revistă,  ALEXANDRU ARȘINEL a putut fi aplaudat în spectacolele “Suta lui Tănase”, “Hai, Hai, România!” și “Cu mască sau fără mască… oamenii vor să zâmbească”, dar și în comedia bulevardieră “Niște senzații”, pentru care a semnat și regia artistică. Între anii 1999 și 2019, a fost  director al Teatrului de Revistă.

Despre ALEXANDRU ARȘINEL  s-a scris și s-a povestit mult; dintre cărțile dedicate lui amintim ”Alexandru Arșinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei”, ”Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” și ”Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche”.

“Vă rog din suflet să iubiți Teatrul “Tănase”. Să îl iubiți întotdeauna, ca și cum ar fi Stela, ca și cum ar fi Nicu Constantin, ca și cum ar fi Nae Lăzărărescu și, un pic, la urmă, ca și cum aș fi și eu.”, spunea Alexandru Arșinel  în unul dintre ultimele interviuri.

Se stinge din viață pe 29 septembrie 2022.

Social media: