(004) 021 315 56 78 Luni - Duminica, 09.00 - 19.00
Acasa
Bilete
Harta site Contact     Instagram       
 
ARHIVA STIRI  «-»  2019 Articole, Interviuri
inapoi
Bilete
   Program



02.03.2019 - Vasile_Muraru merge in fiecare primavara in Moldova, sa puna un martisor pe mormsntul fostului coleg de scena, Nae Lazarescu (Libertatea.ro)


Vasile Muraru merge în fiecare primăvară în Moldova,
să pună un mărțișor pe mormântul fostului coleg de scenă, Nae Lăzărescu




De mai bine de cinci ani, de când Nae Lăzărescu s-a stins, partenerul său de scenă, Vasile Muraru, și-a creat obiceiul de a trece pe la mormântul lui în fiecare primăvară.

Nu-i e ușor, fiindcă actorul își doarme somnul de veci în Moldova, dar legătura lor a fost puternică și Muraru simte nevoia să-i cinstească memoria.

Au împărțit nu doar scena, vreme de 10 de ani, ci și o frumoasă prietenie! Vasile Muraru păstrează și acum numeroasele amintiri lăsate de colegul său, Nae Lăzărescu (d. 19 decembrie 2013), căruia îi cinstește memoria de fiecare dată când are ocazia.

Nu e primăvară în care Muraru să nu meargă la Focșani, ca să pună un șnur de mărțișor la mormântul fostului său amic și coleg. Aprinde candele și așază flori la căpătâiul lui, iar dacă se întâmplă să ajungă și iarna, potrivește pe cruce o coroniță de brad.

Actorul ține legătura cu văduva lui Nae Lăzărescu și are grijă ca locul de veci să fie mereu îngrijit. N-a ratat nici o pomană, însă niciodată n-a făcut tamtam pe marginea acestui subiect.

„Noi suntem mai modești, mereu am fost așa. Lui nu-i plăcea să iasă în evidență. Tot timpul am fost mai retrași. Trec de câte ori pot pe la mormântul lui” , ne-a mărturisit actorul.

Vasile Muraru păstrează și acum haina preferată a fostului său partener, așa cum i-a promis înainte să moară, și vrea să facă o expoziție la teatru cu ținutele și accesoriile de scenă rămase de la regretatul artist.

Tot în amintirea fostului coleg, Vasile Muraru a plătit, în 2017, pentru amplasarea unui bust la mormântul acestuia din Focșani.
Lucrarea, realizată de sculptorul Olimpiu Peter, a costat 8.000 de lei.

Sursa: www.libertatea.ro

Mai multe articole

CLICK AICI DESCHIDERE ALBUM FOTO
Vasile Muraru si Nae Lazarescu - 31 de ani impreuna

<< Inapoi

    Pagina 1 din 1   





Termeni si conditii  |  Contact  |  Harta website

 

Teatrul de Revista `Constantin Tanase` este o Institutie de Cultura a Primariei Municipiului Bucuresti.
  © TeatrulTanase.ro 2008 - 2019




       
Search/ Cauta in site

Nume actori, spectacole
Foto, Video
Articole media